AcasăActualitateInternationalRomânii și Bulgarii se pot înscrie acum la loteria...

Românii și Bulgarii se pot înscrie acum la loteria austriacă, pentru o gură de aer sau apă de Viena

Ilustrație: Marian Avramescu

Austria condusă de cancelarul Karl Nehammer anunță marea extragere a loteriei de sfârșit de an, destinată exclusiv românilor și bulgarilor.

Oricare cetățean din România și Bulgaria își poate alege un număr și, dacă este norocos, va putea să ia o gură de aer sau de apă din Schengen.

Premiile pe cale aeriană și maritimă vor putea fi revendicate în prima jumătate a anului viitor, doar prin prezentarea unui bilet de avion la clasa I sau a unuia de croazieră.

La această loterie nu se va acorda și marele premiu: să iei neîngrădit o piatră în gură la Viena.

Premiile terestre s-ar putea acorda la o altă extragere de final de an sau de mandat politic (în Austria sau în România).

Până atunci, românii și bulgarii se pot înscrie la loteria premiilor extraterestre de la Viena.

Menționăm că accesul la premiile extraterestre autriece este înlesnit de o călătorie călare pe porcii care zboară ai premierului Marcel Ciolacu.

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare