HomeActualitateInternationalS-au inversat rolurile, după 35 de ani. Rusia merge...

S-au inversat rolurile, după 35 de ani. Rusia merge după România: Putin, pe cămila uzată de Iohannis

Ilustrație: Marian Avramescu

Înainte de Revoluția din 1989, sub regimul comunist, România mergea după Moscova.

A fost nevoie să treacă aproape 35 de ani, ca situația să se inverseze total și, în mare măsură, pentru această realizare a țării noastre, trebuie să-i mulțumim primului turist al țării, președintele Klaus Iohannis.

În anul 2023, a ajuns Rusia să meargă după România.

Mai exact, președintele rus, Vladimir Putin, a ajuns să meargă după omologul său român, Klaus Iohannis, acum, în Emiratele Arabe Unite.

Se poate constata că Vladimir Putin este chiar lăsat în urmă de șeful statului român.

Până și țarului de la Kremlin îi este dificil să țină pasul cu delegațiile lui Klaus Iohannis.

Mai mult, din informațiile pe care am reușit să le obținem, de la un dromader, doi beduini și un șeic mai amărât (doar miliardar), Vladimir Vladimirovici Putin va fi transportat în Dubai cu o cămilă deja uzată de Iohannis.

Norocul lui Putin este că la el mandatele pot ajunge nelimitate și astfel are șanse să-l prindă din urmă pe Iohannis la capitolul excursii, cât timp președintele nostru se apropie de pensionare.

Sibianul a  ajuns călăuza țarului.

Cu România Educată sub zăpezi, Iohannis i-a făcut potecă lui Putin prin nisip.

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare