HomeActualitateInvidia papionului la români

Invidia papionului la români

Decizia guvernului condus de Victor Ponta de a trece, prin ordonanță de urgenţă, Institutul Cultural Român de la Președinție la Senat a cauzat un  val de proteste în mediul cultural şi nu numai. Cele mai multe dintre comentariile despre această decizie controversată au subliniat faptul că guvernul a considerat că situaţia ICR, şi implicit a lui Patapievici, are caracter de urgenţă, în timp ce, de exemplu, soluţiile la problemele legate de starea economiei sunt încă lăsate în suspensie de către guvernaţi.

Bineînțeles, dacă judecăm situaţia prin prisma simţului comun, hotărârile aparent iraţionale ale domnului Ponta şi ale colegului său mai obosit, Crin Antonescu, provoacă nedumerire şi chiar revoltă.

Dar în situația de faţă nu avem de-a face cu decizii raţionale luate de politicieni în cunoștință de cauză. Analizând circumstanţele din perspectiva psihologiei, considerăm că este vorba de o manifestare de patologie politică nedescrisă încă în manualele de specialitate, şi anume invidia papionului. Spre deosebire de invidia penisului care apare la genul feminin, invidia papionului se manifestă la ambele sexe, indiferent de orientare, şi apare în copilăria politică a fiecărui individ.

Subiectul, în contactul accidental cu un mediu superior, remarcă faptul că el nu are papion, iar observarea lipsei şi neputința de a se valoriza în propriii ochi determină sentimente de frustrare socială, dar cu substrat sexual, pe care noi o numim invidia papionului. Se pare că invidia papionului se manifestă şi colectiv prin adevărate reprezentații de isterie în grup. Una dintre victimele cele mai cunoscute ale invidiei papionului la noi în ţară a fost Ion Raţiu.

Valul de ură împotriva papioanelor, de care au fost cuprinși concetăţenii noştri acum două decenii, a lăsat semne adânci, iar acţiunile publice actuale ale guvernanţilor nu fac decât să continue ciclul patologic. Persoanelor care în prezenţa unui papion au manifestări de auto- şi heteroagresivitate le recomandăm cu căldură consultul unui specialist. Medicaţia psihotropă a  progresat substanţial în zilele noastre.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare