Recent, într-un interviu luat de Gâdea, primul ministru, care se și vede pe scaunul de la Cotroceni, ne-a delectat cu o butadă demnă de o reclamă pentru saloanele de înfrumusețare: „Da, consider că în acest moment candidez foarte bine la a fi cel mai frumos dintre urâți”. Iată-ne în plin delir. Premierul se vrea Mister România și este gata să-și arate mușchii. Ba, prinzând curaj, tinde să-și arate și mușchii creierului. Ce ne spune el: „Eu cred că acum politica nu este despre stânga și despre dreapta. Nu este despre atribuțiile președintelui, care sunt unele limitate: siguranță națională, zona de externe. Eu cred că în această perioadă totul este despre economie și despre capacitatea de a crea”. Păi, o, tu, cel mai frumos dintre urâți, despre economie și capacitatea de a crea a fost întotdeauna vorba, doar că asta se poate face printr-o politică de dreapta sau de stânga. Dar Marcel al nostru nu vrea să vadă asta. El vrea ca alegătorii să priceapă că nu are rost să se împartă în liberali și social-democrați, că asta deja aparține trecutului și că liberalii pot să voteze cu el ca și cum ar vota cu Ciucă. Frumos a întors-o aici! Păi dacă politica nu este despre stânga și dreapta, de ce să nu desființeze cele două partide și să creeze unul singur: Partidul cu Dreptu-n Stângu. Că, până la urmă, un astfel de hibrid ne propune monstruoasa alianță.
Văzând în Gâdea oglinda perfectă, Marcel al nostru se avântă apoi pe calea destăinuirilor. „În primul rând, fiecare dintre noi trebuie să avem momentul nostru de intimitate și de analiză. La unii durează mai puțin, unii sunt mai aventurieri, la mine a durat mai mult”. Momentul nostru de intimitate, e adevărat, îl avem cu toții, acolo unde facem uneori și analize, pe colacul salvator la propriu și la figurat. Că la domnul Marcel al nostru a durat mai mult, deh, cu toții putem suferi de constipație. Dar vine, mă-nțelegi, momentul acela sublim al eliberării, când scremetele care nu cunosc stânga și dreapta te ajută să faci o analiză corectă a situației în care te afli.
Apoi, Marcel al nostru devine mai hotărât, situația de care vorbeam se limpezește odată apa trasă. Voiam să spun, dominată. „Era evident că la un moment dat trebuia să iau o decizie și am luat decizia de a intra în această competiție. Vine după foarte multe schimbări în viața mea. Am fost președintele Camerei, era ceva normal, eram parlamentar, pe urmă am fost vicepremier. Totul s-a complicat când am devenit președintele partidului”. Ciudat este faptul că Marcel al nostru începe șirul schimbărilor cu președinția Camerei. Dar până atunci nu au fost schimbări? Până atunci totul a fost la fel în viața lui? De ce nu vorbește de schimbările care încep odată cu bacalaureatul? De schimbările care l-au purtat spre politică? Sau care l-au propulsat în fruntea PSD? Că doar nu este președintele partidului pe persoană fizică, precum Geoană?!
Din nou avem de-a face cu șmecheria folosită de toți candidații, aceea a formării unei imagini, lăsându-ne să credem că respectivul se confundă cu imaginea aceea. Fals. Total fals. Noi nu votăm imaginea, votăm omul, care este cu totul diferit de imaginea proiectată în mințile noastre.
Dar să mai vedem ce a mai produs cel mai frumos dintre urâți. Întrebat de Mihai Gâdea ce notă și-ar da pentru acest mandat, Ciolacu a răspuns: „Am o notă peste 8”. Ia te uită, mai mult ca la bacalaureat! Asta este îmbucurător. Îndemnați de acordarea unui calificativ, am întrebat și noi câțiva onești cetățeni ce notă ar da Marcelului. Unii au acordat note muzicale, dar nu pentru orice ureche, alții au acordat note de subsol, care iarăși nu pot fi reproduse decât în subsoluri, în fine, o altă parte i-a acordat notițe scrijelite pe zidurile budelor publice. Dar cârcotași găsești pretutindeni, chiar și la autorul articolului acestuia!
Când este întrebat despre Mircea Geoană, adevărata sperietoare pentru Ciolacu, dar și pentru Ciucă, Marcel al nostru se repede să-l pună la punct: „Ce nu îmi place la Mircea Geoană este ipocrizia”. Prima reacție este să te întrebi dacă vorbește serios sau are un zâmbet ghiduș în colțul gurii. După care înțelegi că omul chiar este oripilat de fățărnicia fostului coleg de partid. Avem nu unul, ci zeci de exemple care pot să redea ipocrizia premierului însuși, că începi să te întrebi dacă nu cumva Marcel al nostru chiar se crede un om normal, sincer, popular, deschis, așa cum și susține – „Eu sunt un om mai sincer. Eu îmi doresc de la președintele României să fie un om sincer” -, începi să te întrebi dacă nu cumva a ajuns să se confunde cu propria imagine creată de consilierii lui, și chiar să creadă în acest chip necioplit, dar schițat în amănunt!
Și asta încă nu ar fi nimic. Cel mai grav este că un număr foarte mare de alegători se lasă înșelați de această confuzie și pun ștampila fără să mai analizeze într-un moment de intimitate, cum ne-a destăinuit Marcel Ciolacu că face.
Dar ce e drept e drept. Dacă ridici ștampila de vot și parcurgi lista cu candidați, ca să decizi pe care să o pui, riști să rămâi cu ea ridicată!
