HomeActualitateMersul trenurilor de 1 Mai: moonwalk

Mersul trenurilor de 1 Mai: moonwalk

Oficialii CFR au anunțat care sunt modificările pentru data de 1 Mai, cunoscut fiind faptul că românii cu dare din mână și spirit de aventură vor pleca departe de televizor și grătarul din spatele blocului. Pentru a întâmpina cum se cuvine cererea, CFR vă prezintă următoarea ofertă:

– Meniul XS: este cel mai ieftin (nu costă nimic) și implică un mers pe jos până la gară, un tur al parcării de taximetre și întoarcerea acasă tot pe jos;

– Meniul S: costă doar 1,3 lei, adică o călătorie cu mijlocul de transport în comun până la gară. Include un loc pe peron, o posibilă gură de alcool și un fum de la aurolaci, precum și posibilitatea de a face cu mâna celor care și-au permis un bilet de tren;

– Meniul M: este adresat curajoșilor care merg fără bilet în autobuz, stau în sala de așteptare pe fotoliile cu masaj și utilizează toaleta gării fără să plătească. Din păcate, nici aceștia nu pot urca în tren;

– Meniul L: din acest moment, se vorbește și despre urcat în tren. Clienții din categoria L se bucură de un bilet dus până la cea mai apropiată haltă și implică și un curs practic de parkour feroviar: sari din tren;

– Meniul XL: este adresat persoanelor care au abonament pentru autobuz, la gară sunt întâmpinați de cel mai puțin împuțiți cerșetori și li se fură un singur bagaj. Biletul de tren, doar dus, implică o călătorie exotică spre una dintre cele 60 de locații de vis din apropierea Zalăului;

– Meniul XXL: aici vorbim deja de all-inclusive, serviciu adorat de români. XXL înseamnă mașină personală, parcare asigurată de un boschetar exact în gura gării, o șaorma pe peron, loc la geam, toaleta curată în tren, produse de calitate vândute de surdomuți, rebusuri moderne oferite gratis de nași, supracontrol de nivel european și cu pedigri, bilete dus-întors spre orice destinație de grătar doriți, iar la întoarcere, în fiecare compartiment, program special cu cadâne și călușari.

Rezervările se fac pe această adresă și se poate achita și cu bonuri de masă.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare