HomeActualitateProcuror DNA: ”Pe Ponta nu-l testăm cu detectorul de...

Procuror DNA: ”Pe Ponta nu-l testăm cu detectorul de minciuni, că ni le-ar strica pe toate”

După ce fostul ministru cu colecții de artă prin toate cimitirele oltenești, Darius Vâlcov, a picat testul cu detectorul de minciuni, politicienii sunt foarte îngrijorați. Este prima oară când acest instrument este folosit împotriva lor și ei se tem că minciunile le vor fi date în vileag în fața anchetatorilor. Pe de altă parte, procurorii DNA sunt foarte optimiști, estimând că astfel vor dovedi mai repede vinovăția celor acuzați de corupție.

”Nimeni nu va mai putea minți acum anchetatorii, pentru că va fi prins imediat cu minciuna. În cazul lui Vâlcov, singura întrebare la care nu a mințit a fost dacă Blaga e băgat în afacerea asta și el a spus că e băgat până-n gât. Doar atunci acele poligrafului nu s-au mișcat”, precizează surse din DNA.

În schimb, investigatorii se arată ei foarte îngrijorați de perspectiva de a-l interoga pe Ponta, în anchetele legate de afacerea Rovinari. ”Cu maică-sa nu e nicio problemă, cu cumnatu-său la fel, nici cu sora lui Ponta nu avem emoții, i-am putea supune pe toți testului cu poligraful. În schimb, am vorbit și cu colegii, și sunt îngroziți la gândul că va trebui să-l testăm și pe Ponta. Dacă l-am pune pe premier la detectorul de minciuni ar fi un dezastru, ne-ar distruge toate aparatele și e păcat, că am dat o grămadă de bani pe ele. Încă nu s-a inventat detectorul de minciuni care să-i reziste lui Victor Ponta”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare