AcasăActualitateProstia bate filmul

Prostia bate filmul

Academia Cațavencu

„În campanie, cuvântul-cheie va fi normalitate. Chiar glumeam cu colegii spunând că PSD va însemna în următoarele luni Partidul Smerit Democrat”, a explicat unul dintre vicepreşedinţii partidului aflat la Congres. Ideea strălucită a stârnit imaginația colegilor săi care s-au repezit să vină și ei cu variantele lor. Vi le prezentăm în premieră absolută, fiind singura revistă care a aflat noile denumiri la care se gândesc corifeii social-democrați, aceste inteligențe peste media umană care au uimit publicul cititor de Capra cu trei iezi.

PSD – Partidul Săracilor Doldora

PSD – Partidul Supozitorului Diareic

PSD – Partidul Striperilor Damblagii

PSD – Partidul Sugătorilor Devotați

PSD – Partidul Social Demolat

PSD – Partidul Sănătății Decedate

PSD – Partidul Sulei Divine

PSD – Partidul Stânga Dreaptă

PSD – Partidul Sexului Dezamăgitor

Propunerile au stârnit interesul colegilor de alianță care, nevrând să se lase mai prejos, s-au grăbit să vină și ei cu variante proprii:

PNL – Partidul Național al Leneviei

PNL – Partidul Nătângilor Lamentabili

PNL – Partidul Nulității Lamentabile

PNL – Partidul Nopții Lungi

PNL – Partidul Nou Lustruit

PNL – Partidul Nevoia Luxului

PNL – Partidul Năăăăăă Lăăăăăăă

Se pregătește AUR.

Sorin Petrescu
Sorin Petrescu
Sorin Petrescu este un scriitor și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Filosofie din București, a lucrat ca profesor și referent la Uniunea Scriitorilor, ulterior devenind redactor la Editura Corint. A tradus peste 100 de titluri din engleză, incluzând beletristică și lucrări de psihologie. Ca autor, a publicat zece romane de război sub pseudonimul Mike Hassel și alte romane notabile, precum „Te-am iubit numai duminică” și „Fiul lui Iisus”. În plus, a scris piese de teatru și a colaborat la spectacole de umor difuzate la radio și televiziune. A primit premii naționale și internaționale, fiind recunoscut pentru contribuția sa la literatura și cultura românească.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare