AcasăActualitateRomânia, o națiune zdruncinată: Între haos politic, manipulare mediatică...

România, o națiune zdruncinată: Între haos politic, manipulare mediatică și IQ-ul unui gibon

Liviu Alexa revine cu un nou exercițiu de luciditate acidă și ironie mușcătoare, radiografiind un an de isterie colectivă, haos politic și manipulare media care au dus România la un nou nivel de incertitudine. Într-o analiză caustică, jurnalistul desenează un tablou sumbru al societății românești, unde „ura poporală” a devenit coloana sonoră a vieții cotidiene, iar clasa politică rămâne „la fel de jegoasă și cinică”.

O Românie prăbușită în haos

„Dacă acum un an, România semăna cu un pacient operat pe coloană, azi seamănă cu același pacient, dar pe care ambulanțierii l-au scăpat de pe targă pe caldarăm, apoi l-au târât până la liftul stricat al blocului și i-au dat drumul în hau, pe casa liftului, lăsându-l în întuneric, cu noi fracturi.”

Este doar una dintre metaforele tăioase ale lui Alexa, care descrie cum, într-un an, România a alunecat încă și mai mult spre incertitudine și haos. Între alegeri tulburate de scandaluri politice, un guvern care „poate pica oricând” și instituții de forță incapabile să gestioneze infractorii, tabloul este unul dezolant.

De la demența politicienilor la manipularea poporului

Alexa nu menajează nici poporul, care „rămâne la fel de naiv și manipulabil”, nici pe cei care conduc România: „Unii dintre noi se pot bucura că am „scăpat” de un dement, dar ar trebui să fim mega-disperați că a fost posibilă apariția lui.”

Jurnalistul demontează mitul suveranității naționale, criticând influența externă care dictează inclusiv deciziile instituțiilor-cheie ale statului român. „România mai e un stat doar din punctul de vedere al Google Maps, o vezi pe hartă. În rest, realitatea e că suveranitatea țării nu mai există, serviciile secrete cele mai importante sunt muci, instituțiile de forță sunt haotice, guvernul poate pica oricând.”

Un viitor incert: alegeri anulate, revolte de stradă, atentate?

Pe fondul incertitudinii, Alexa lansează ipoteze care, în mod normal, ar părea alarmiste, dar care în realitatea românească devin scenarii plauzibile. „E posibil ca alegerile să fie amânate? Da. Dacă, de exemplu, ar fi reținut Ciolacu pentru scandalul Nordis, doar 24 de ore, guvernul ar pica în nas. … E posibil ca alegerile să fie amânate? Da, dacă mișcările de stradă se vor intensifica și vor degenera în violențe pentru a-l „forța” pe Bolojan să activeze starea de urgență.”

IQ-ul unui popor care refuză să se trezească

Unul dintre cele mai acide pasaje ale analizei se referă la nivelul de inteligență al românilor. Alexa citează studii care plasează IQ-ul general al României la 86,8, comparabil cu cel al unui gibon. „Atâta s-a putut cu noi.” Consecințele? Un electorat manipulat cu uȟurință, o clasă politică toxică care rămâne în funcții, și un viitor în care „Speranța, Educația, Iubirea, Viitorul” nu mai au loc.

Alexa reamintește că „Prapastia dintre electorat și politicieni s-a transformat în gaură neagră”, în timp ce progresismul a murit, suveranismul s-a sinucis, iar liberalismul și social-democrația sunt la pământ. Pe acest fundal, mistica unui Salvator național a fost înmormântată odată cu prăbușirea lui Călin Georgescu.

”E de rau ca suntem un popor cu IQ atat de… “mediu”? Pai, se poate si mai rau. Ca sa nu ziceti ca “bag in ele”, aveti aici studiul complet. Mai jos, aveti IQ-ul nepalezilor, popor cu care ne-am imprietenit fortati de imprejurari economice in ultimii ani, in sensul ca romanii nu mai au chef pentru unele munci si avem nevoie de alte natiuni care sa ni le faca. IQ-ul general al poporului nepalez este la jumate din cel al romanilor, ceea ce explica sentimentul de toleranta al romanilor fata de ei, caci ii considera un fel de labradori utili, scuze pentru comparatie, dar nu am gasit alta rima, in conditiile in care romanii sunt de un rasism feroce. In stilul caracteristic al romanilor, am putea zice ca e de bine si 88 ca IQ, ca nu suntem chiar prostii pamantului, ca mai sunt 70 de tari sub noi, mai proaste si mai retardate. Asa ar face orice roman, nu? Dar daca v-as spune ca, de exemplu, Cambodgia e cu 10 puncte ESENTIALE in IQ mai desteapta ca Romania? Si daca v-as spune ca “nenorocitii” de unguri is pe locul 25 in lume (bulgarii sunt oricum mai sus ca noi)? în 1994, analfabetismul funcțional din Romania afecta 10% din elevii care absolveau clasa a VIII-a. Astăzi, rata analfabetismului funcțional afectează între 40 și 50% dintre elevii care termină gimnaziul, adică a crescut cu 400-500% față de anul 1994. Stiti cine sunt copiii din 1994? Aia care au acum 30 de ani, detesta tot, nu au citit decat maxim o carte-doua in viata lor, vor salarii de 2000 de euro la prima angajare, nu merg la vot si nu au cultura civica. Mai am vesti triste. Rata abandonului școlar din România este de aproximativ 15% (mult peste media de aproximativ 10% a UE) și este plauzibil să credem că mulți dintre acești elevi abandonează școala înaintea vârstei de 15 ani. Doar 11% dintre elevii români înțeleg un text citit, sunt capabili să extragă din el o informație și chiar să-l evalueze, arată Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România. Doi din zece români nu s-au spălat pe dinți niciodată, iar România este pe ultimul loc în UE la capitolul sănătate orală. 63% dintre români nu se spală pe dinți, conform ultimelor date ale Institutului Național de Statistică. Doar 17% din populație intră într-un cabinet stomatologic, în scop preventiv. Stati, unde plecati? Cel puţin 780.000 de români au consumat droguri măcar o dată în viaţă, potrivit Raportului european privind situaţia drogurilor 2018. Apoi, unul din 20 romani este depresiv. Idem, Romania are printre cele mai nefericite femei de pe Terra…

Ce sa va mai zica nenea Liviu Alexa? Poate sa va spun doar ca exista in Romania unul dintre cei mai fericiti politicieni din lume: Rares Bogdan. Ia, priviti mai jos cat e de fericit…”

Între luxul lui Rareș Bogdan și realitatea sărăciei

Într-o notă de sarcasm pur, jurnalistul încheie cu o observație despre dublul standard al elitei politice. Rareș Bogdan, „politicianul fericit”, a fost surprins într-o apariție extravagantă, purtând o geacă de 13.000 de euro de la Loro Piana, în timp ce „63% dintre români nu se spală pe dinți, conform ultimelor date ale Institutului Național de Statistică.”

”Rares Bogdan, probleme mari: nu mai are ce cumpara de la Loro Piana Pentru ca poporul roman este generos si prost si uituc, Rares Bogdan a fost cadorisit prin vot cu al doilea mandat de europarlamentar. Salariu baban, deconturi cat casa, viata dulce si imunitate de top. Scos din cercul marilor decizii ale PNL, Rares Bogdan se ocupa si el cu ce poate in aceste vremuri grele. Recent, l-au surprins într-o ipostază demnă de celebrele reviste de modă: îmbrăcat în lux, din cap până în picioare, în articole vestimentare exclusiviste, preferate și de Vladimir Putin. Toată ținuta lui Rareș Bogdan este semnată integral de casa de modă italiană de lux Loro Piana, una dintre cele mai exclusiviste mărci din lume. Cel mai spectaculos element din întreaga ținută rămâne geaca de lux purtată de Rareș Bogdan. Aceasta seamănă izbitor cu geaca purtată de Vladimir Putin în timpul unui eveniment oficial. Costul? Aproximativ 13.000 de euro.”

Concluzia?

Alexa nu oferă soluții miraculoase, dar ridică o oglindă tăioasă în fața unei societăți care pare să se complacă în decădere. Cu un mix de umor negru, ironie acidă și o doză amară de realism, jurnalistul demontează iluziile despre democrație, suveranitate și progres. În final, rămâne o întrebare: „Ce urmează pentru România?”

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare