Pentru că insistă să arate lumii că este cel mai bun manager dintre ziariști, dar și cel mai bun ziarist dintre manageri, Mihai Stoica revine ba la DigiSport, ba la Steaua.
Mihai Stoica a constatat că are un trup firav pentru a găzdui două personalități atât de puternice, managerul și ziaristul, astfel că, la începutul toamnei, conducătorul din el intră în catalepsie, iar când dau ghioceii, în isterie.
Pe perioada iernii, MM trezește la viață cristiantudorpopismul feroce din el cu care sare la beregata celor care au avut ghinionul de a fi steliști. Câinele de pază al societății roș-albastre chiar și atunci când aceasta nu i-o cere, Stoica se închină doar unui zeu, El Însuși, unicul capabil să descifreze misterele singurei stele care a uitat să strălucească de vreo șase ani.
Cum vine primăvara, MM bagă fiara în cușcă, se aruncă într-un butoi cu miere și aleargă, într-un suflet, la Palat să-l îmbrățișeze pe idolul său redescoperit, Gigi Becali. Iată și dialogul dintre cei doi:
– Mihai, tu mi-ai pus floarea sub bancă la Palat?
– Gigi, simțeam nevoia să nu te ating nici măcar cu o floare și d-aia am lăsat-o acolo.
– Mihai, mi-e dor de nopțile când îți recitam din mine și tu îi duceai a doua zi versurile antrenorului. Mai ții minte? Mie nu-mi place de Dică/Dacă-l bagi, o să-ți port pică/Hai cu Bănel la mijloc/Să n-am ac de-al tău cojoc.
– Ce talent! Gigi, îți spun sincer, Mourinho ar fi cerut audiență la tine dacă te-ai fi făcut antrenor.
– Bă, Mihai, eu m-aș fi făcut, dar ăștia mă obligau să citesc vreo 50 de cărți. Eu le-am zis că am citit 52 la viața mea, că joc tabinet cu Giovanni în fiecare zi, dar lor nu le-a convenit, și m-am lăsat.
– Gigi, am ceva pe suflet. Simt că sunt cireașa de pe tortul visurilor tale, bomboana de pe coliva pe care o împarți suporterilor la parastasul de șase ani de la ultimul titlu, zerul din brânza care îți dă puteri în fiecare zi. Primește-mă înapoi!
