AcasăActualitateTop 7 locuri unde şi-ar putea muta Ponta biroul

Top 7 locuri unde şi-ar putea muta Ponta biroul

Cum în Palatul Victoria nu mai poate rămâne, că tabără baronii locali peste el de n-are SRI-ul microfoane şi benzi să-i înregistreze pe toţi, Victor Ponta a decis să se mute la Ministerul Apărării Naţionale. Nici aceasta nu e o soluţie, întrucât la MApN Băsescu poate trimite oricând, de pildă, comandouri de musculiţe beţive dotate cu microfoane de câţiva microni, spre a consemna digital şedinţele sado-maso dintre baroni şi Viorel. Există totuşi numeroase alte locuri unde s-ar putea ascunde, fără teama de a mai fi urmărit operativ.

1. Subsolul Casei Poporului: actualul sediu al Parlamentului are atâtea niveluri în adâncuri încât nu doar că securiştii lui Băsescu n-o să-l mai poată găsi vreodată pe premier acolo, dar avem mari şanse ca nici Ponta să nu mai găsească vreodată ieşirea.

2. Tunelul groazei din Orăşelul Copiilor: Victor Viorel se poate instala lejer aici, pentru că lui nu-i e frică de zmei, schelete sau Bau-Bau, ci doar de Beau-Beau. Iar un copilot care a crescut cu o Bunicuţă ca Iliescu credeţi că mai tremură când o vede pe Baba-Cloanţa? Plus de asta, riscul de a se plictisi e inexistent, căci aici îi vor ţine companie bunii lui prieteni Pinocchio, Donald Duck şi Pluto, ba ar putea avea chiar şi o aventură extraconjugală cu Minnie, fără ca Daciana să afle vreodată.

3. Canalizarea Bucureşti: un cadru cu care, probabil, premierul e familiarizat, de când dormea prin gări la Paris. Unde mai pui că, dacă Ponta le face cinste homleşilor cu o pungă de aurolac, cu siguranţă aceştia îi vor crede toate promisiunile!

4. Cimitirul Bellu: un geniu ca Ponta s-ar simţi ca acasă printre Eminescu, Caragiale, Iorga, Maiorescu sau Rebreanu, iar Băsescu n-o să intre niciodată după el, fiindcă nu suportă cultura. Dar marele avantaj al acestei alegeri rămâne posibilitatea de a se poza cu atâtea personalităţi, aproape la fel de celebre ca şi Victor Viorel. Chiar şi dac-ar face un selfie pe zi cu fiecare, ca să-l pună pe Facebook, şi tot nu le-ar epuiza pe toate până i se termină mandatul.

5. Cimitirul Vesel: ca să-l păcălească pe Tiran, Ponta se poate adăposti într-un cavou de la Săpânţa, punându-şi pe piatra funerară versurile: „Aici doarme Viorel/Că aşa fu datul sorţii/Pe vii i-a minţit niţel/Acuma minte şi morţii”. Sau e suficient să pună, pe cruce, poza lui, că se vor răsuci şi răposaţii în mormânt de râs doar privind-o.

6. Cimitirul „Prima casă veşnică”, Alexandria: Ponta a declarat mereu că e aproape de electorat, acum ar avea şi prilejul să fie alături de cei care l-au votat. Cimitirul e foarte mare, aici înregistrându-se o prezenţă de 300 % de cadavre neînsufleţite ale celor decedaţi, deci până să-l asculte pe Viorel, DNA-ul trebuie mai întâi să ia declaraţii tuturor locatarilor care au făcut vot multiplu la referendum.

7. Un Transportor Amfibiu Blindat: avantajul TAB-ului e că se poate deplasa oriunde în ţară, fiind mereu cu un pas înaintea procurorilor băsişti. Baronii pot fi primiţi pe rând, pentru trafic de influenţă şi n-au de ce să se mai teamă că află pulimea câtă şpagă şi-a tras fiecare. Marele avantaj este că TAB-ul îl va duce pe Viorel direct la Târgovişte, când o fi cazul, fără să mai fie nevoie şi de un elicopter, deci iată o economie substanţială la combustibil.

Potrivit surselor noastre, întrebat ce se va face cu Palatul Victoria, după plecarea lui, premierul ar fi declarat: „Îl transformăm în sală de jocuri, că tot s-a închis Cazinoul Victoria. Avem atâţia păcăniţi în guvern încât o să putem da păcănele la tot poporul. Sper ca Viorel Lis să fie mulţumit acum”.

 Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare