HomeActualitateTop cinci cariere pentru absolvenții de teologie în afară...

Top cinci cariere pentru absolvenții de teologie în afară de „Miss Transsexuala”

Cine zicea că dacă termini teologia poți să devii ori popă, ori profesor de religie se înșela. Iată, de exemplu, cazul lui Tanja, un apropiat al Duhului Sfânt care a decis să devină o apropiată a Duhul Sfânt și să-și demonstreze credința într-un concurs de miss cu transsexuali și travestiți în Thailanda. Iată deci că „model transsexual” este una dintre meseriile cu care se pot lăuda facultățile de teologie din toată țara. Sunt sigur că se pot găsi și alte aplicații la fel de potrivite ale preceptelor învățate în sălile de curs de la preoțiiprofesori. Iată cinci posibilități.

  1. Stripper masculin – După cum știm cu toții, morala creștină ne învață să ne îmbrăcăm aproapele care e cuprins de friguri. Un fel prin care le putem dona haine nevoiașilor este aruncându-le chiloți tanga peste față de la bara de striptease pe foarte mulți bani.
  2. Mercenar sângeros – Profesoara de religie din școala generală m-a învățat că oamenii de alte religii nu au suflet. Astfel, mă gândesc eu, un absolvent de teologie poate foarte bine să devină mercenar undeva în Africa sau Asia și să radă păgâni de toate confesiunile posibile. Doar nu păcătuiește cu nimic.
  3. Prostituat/prostituată – După cum știu multe fete și băieți care învață cu sârg ca să devină profesoare de religie, nu e nici curvie, nici preacurvie, dacă e anal. Sau așa ceva…
  4. Șuț de buzunare – Domnul spune să fim milostivi cu aproapele! Cărturarii-teologi îi pot ajuta pe cei dintre noi care au păcatul zgârceniei să fie milostivi fără să vrea, ba chiar fără să simtă nimic, în metrouri și autobuze.
  5. Criminal în serie – Am văzut eu un film acum câțiva ani care se numește „Seven”. Acolo un domn foarte bine intenționat aduce aminte societății noastre imorale că există șapte păcate capitale. Prin șapte crime oribile. Cred că astfel de lecții de morală creștine sunt întotdeauna bine venite. Cine ar putea să le facă mai bine decât un absolvent de teologie?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare