HomeActualitateUnde dai şi unde crapă: efectul Băsescu schimbă polarizarea...

Unde dai şi unde crapă: efectul Băsescu schimbă polarizarea locală la Nana!

S-a început urmărirea penală faţă de şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar de la Nana, acuzaţi de retrocedări ilegale în perioada 2005-2010. Cei vizaţi sunt indignaţi de consecinţele anchetei cu dedicaţie dictate de Ponta şi care îi aduce în postura de victime colaterale:  "Aici suntem din toate partidele succedate la Putere şi ne-am înţeles întotdeauna foarte bine. Ne mai facem noi că ne certăm în campaniile electorale dar, în rest, colaborăm excelent pentru binele comunităţii noastre, a celor din Primărie adică. Am căzut acum ca fazanii la mijloc, pe când Băsescu n-are nicio problemă şi îşi vede de recoltă.

Mai ales membrii noştri PSD sunt foarte supăraţi pe dl. Ponta, care le-a înşelat aşteptările. În loc să iasă la iveală afacerile mafiei băsisto-italiene, cum am văzut la Antena 3, sunt ei luaţi la ştangă de la Bucureşti. Să ne spună trădătorul Ponta cât a primit comision de la Mondiali, via Băsescu! Păi asta-i Justiţie independentă, de-am ajuns să ne mâncăm frate pe frate?! Trebuie şi în politica noastră un cod al onoarei ca al mafiei italiene, să nu ajungem cu toţii în curând la codul de bare din Jilava!"

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare