AcasăActualitateVanghelie: “Dacă ştiam că mă ţin ăştia atâta arestat...

Vanghelie: “Dacă ştiam că mă ţin ăştia atâta arestat la domiciliu, îmi făceam vreo zece palate cu turnuleţuri!”

După ce a slăbit elegant, în cele câteva luni de arest preventiv, fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, este ţinut acum în arest la domiciliu, iar judecătorii i-au respins ieri cererea de a fi plasat sub control judiciar, ca Ghiţă, Udrea şi alţi politicieni celebri. Evident, decizia îl nemulţumeşte pe Marean, care e, din fire, mai migrator, aşa, şi ar vrea şi el să se plimbe, săracul.

Fostul edil s-ar fi plâns cunoscuţilor de situaţia în care se află: “E nedrept ce mi se întâmplă. Eu arestat la domiciliu, iar Udrea cu gagicul pe Litoral. Sper că Băsescu şi cu Ponta să fie mulţumiţi acuma! Aş merge şi eu la o mare, la un munte, ceva, să-mi mai dezoxific creierul, că m-am împuţit de tot la silapse sau cum le zice şi nici neutronii nu-mi mai circulă ca lumea prin cap. Păi, dacă n-am putut eu să fac nici măcar un şmen la puşcărie, în atâtea luni, de i-am şi dezamăgit pe colegii de celulă? E clar că-i ceva în neregulă cu mine, ăştia vor să mă tâmpească de tot!”.

Vanghelie spune că principalul motiv pentru care vrea să fie plasat sub control judiciar e acela că urmează să devină tată: “Eu gândesc mult, sunt un creativ… Ei, când s-o apuca puradelul să urle toată noaptea, cu colici, cu d-astea, ştiţi, cum e bebeluşii, mai cugetă Mariane, dacă ai cu ce! Pe când aşa, mă plasa sub control judiciar, ca să nu mai aud urlete, plecam noaptea pe străzi şi cugetam, ca filosofii ăia patetici, patapatetici, peripatecici sau cum naiba le zice, că am uitat de tot la închisoare!”.

Acum, Vanghelie are un mare regret: acela că, deşi avea posibilitatea, el nu şi-a construit mai multe domicilii, să aibă acum unde sta în arest. “Domnule, eu am avut un mare defect: am investit în oameni. Primul în care am investit am fost eu, e drept, că aţi văzut ce colecţie de ceasuri am, dar am dat şi la amărâţi. Ei, dacă ştiam că mă ţin judecătorii atâta în arest la domiciliu, le dam naibii de ceasuri şi de amărăşteni şi-mi făceam palate cu turnuleţuri, să arăt lumii că nu mi-e ruşine de originile mele sănătoase. Îmi făceam un palat la Mamaia, unul la Sinaia, unul în Apuseni, altul în Deltă, unul în Bucovina şi în alte obiective turistice de interes turistic, care momental nu-mi vin acum în minte. Aia, da, vacanţă de vară, nu ca acuma, închis în vilă, să-mi ticăie toate ceasurile în cap”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare