Târgul de carte Bookfest e creat după chipul și asemănarea țării noastre: o adunătură de oameni plictisiți de viață care, din loc în loc, ascund adevărate comori.
M-am dus la deschiderea Bookfest plin de speranțe. Ziceam, mamă, cum o să mă scald în cărți, de n-o să mai știu pe care s-o iau prima. În realitate, acest târg de carte e tot mai blazat și mai obosit de la an la an. Publicul prezent în prima zi, de exemplu, era de vreo cinci oameni. Hai, cincizeci, să nu exagerez. Oferta e slabă, iar asta fiindcă editorii traduc câteva nume tari de-afară și atât, cititorii nefiind suficienți să merite investiția. Cât despre Franța, invitatul special al acestei ediții, își trăsese standul ei separat, de unde nu băga pe nimeni în seamă ca o aristocrată bătrână și rece. Așa stând lucrurile, am zis să mă duc acasă, că aveam câteva cărți bune la veceu, când ceva mi-a atras atenția.
Bill Gates scoate România la tablă
Ceva-ul cu pricina era un stand unde urma să fie prezentat proiectul Căutătorii de povești. Eu m-am gândit că o fi Făt-Frumos care-și lopătase în sfârșit merele de aur din fundu’ grădinii, dar, de fapt, treaba stătea altfel: într-o dimineață, Bill Gates s-a trezit și, dându-și seama că analfabetismul României e o problemă, a sculat-o și pe nevastă-sa. Bre, Melindo, i-a zis, cu românii ăia e nasol de tot, nu știu nici măcar să-și silabisească numele. La care Melinda cică s-a supărat rău de tot și imediat a vărsat vreo 30 de milioane de dolari într-un program care se numește Biblionet. Care Biblionet vine și zice așa: câte biblioteci publice sunt în România? Păi, vreo trei mii. Păi ia să se înscrie bibliotecile astea în programu’ nostru, iar noi, cu loveaua de la Bill și de la Melinda, le facem frumoase și roditoare și mișto, să vină lumea de pe toate coclaurile la ele. Moment în care, văzând în sfârșit că se mișcă lucrurile, s-au culcat și Bill cu Melinda la loc.
Biblioteca pentru toți, ediția 2012
Faza de implementare din Românica a devenit însă și mai interesantă, pentru că patru nume din zona publicisticii, bloggingului și a televiziunii și-au luat desaga în spate și, pentru a da credibilitate acestui proiect, s-au dus ei înșiși să stivuiască fişe şi cărți cot la cot cu bibliotecarii din provincii.
Ba umblă vorba chiar că atât de mare era nevoia de informație la fața locului, de internet și alte cele, încât demersul acestor oameni a ajuns chiar să schimbe destine. Un puști cică ar fi trăit chiar o telenovelă din-aia nebună în ziua când și-a descoperit pe Facebookul pus la dispoziție de biblioteca din satul lui pe nimeni altul decât fratele pe care-l credea dispărut în vecii vecilor și care trăia bine mersi în Italia. Cât despre bibliotecara din Agigea, care, din dorința de a reclădi biblioteca din Alexandria la ea în județ, a intrat consilieră la primărie, a votat intrarea în programul Biblionet, după care și-a dat demisia ca să lucreze ca bibliotecară, pur și simplu ar merita făcută film de Mungiu.
