AcasăCulturăSerialele scurte și dese, cheia marilor succese

Serialele scurte și dese, cheia marilor succese

Am abandonat sala de cinematograf în schimbul unor seriale. E mai ieftin, dacă suntem sinceri până la capăt. Dar nici ele nu sunt veșnice și trei producții importante se apropie de final.

Dexter – criminalul din serial

Pentru cine nu știe, Dexter nu mai e personajul animat al copilăriei noastre, ci un angajat al poliției din Miami care în timpul liber mai e și un justițiar sociopat. Omoară de capul lui oamenii ce scapă de arest. Acum Dexter se află-n ultimul sezon și toată povestea are o desfășurare aiurită, cu personaje din fostele sezoane care revin, se implică mai mult în viața lui Dexter și totul devine complicat într-un mod artificial, doar așa de dragul unui final glorios. De parcă viața unui polițist sociopat poate fi ușoară.

Până acum a avut și Dexter numeroase hibe, cea mai importantă fiind faptul că-ți lăsa impresia că-n Miami sunt cei mai mulți și dubioși criminali din lume. Parcă-i o convenție să se adune canibali și psihopați în statul însorit. Dar în rest e totul foarte bine realizat și de multe ori acțiunea chiar te ține cu sufletul la gură.

Cum n-am mai întâlnit-o pe mama voastră

„How I meet your mother“ a câștigat până acum numeroase premii, inclusiv vreo șapte Emmy, dar cum nu-mi place să cred că e neapărat bun dacă-i premiat o să-mi mențin părerea că serialul ăsta s-a dus pe apa sâmbetei incredibil de repede, de la al IV-lea sezon fiind imposibil să-l mai urmărești din cauza poantelor răsuflate, a personajelor ce nu mai făceau nimic nou și continua dilemă „cine-i mama?!“. Dacă ești fan o să-mi spui că Barnie e așa „drăgălaș și simpatic și face mult sex“, dar îți pot enumera alți cinci predecesori ai aceluiași tipar.

Teoria lui Pește-Prăjit

Asta-i meteahna lucrurilor bune: să se strice dacă tragi prea mult de ele. D-aia orice lucru lungit nu mai are potențial. Și regula asta se aplică și serialului „The Big Bang Theory“ care pentru trei-patru sezoane părea original și bine pus la punct, dar dus din nou spre comercialul pueril și repetitiv al relațiilor a stricat tot. Dacă se întreruprea totul atunci era mult mai bine, decât să facă din personaje unele parcă scrise de scenariștii „La Bloc“. Din fericire pentru ei, mai au un an să repare ceva.

Serialele scurte și dese, cheia marilor succese

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare