Auzim des în Postul Mare cuvântul „patimă” și îl asociem automat cu suferințele lui Christos. Dar ”patima” este mai mult decât atât: e și o pasiune violentă, dezordonată, nedirijată de voință și rațiune, care copleșește pe om, întunecându-i judecata. E o pornire nestăpânită, profund egoistă și atunci când se abandonează patimii, omul îi învinovățește pe cei din jur pentru propria slabiciune. Bețivul bea de nefericire, nevasta își înșală bărbatul din plictiseală, dependentul se droghează din varii neajunsuri, toate, toate provocate de cel de alături.
Asemeni virusurilor moderne, și patimile suferă mutații, se diversifică. Nu mai avem doar bețivul, curvarul, cartoforul; avem împătimitul de tehnologie, de social media, de internet, de putere, de modă, de faimă. Patima e ca un cântec de sirenă. Nu-i poți rezista nici dacă ai vrea, deși știi că ai să te zdrobești de stânci. E mai puternică decât orice și atunci omul sacrifică totul, valori fundamentale, decență, simț al măsurii. Bucuriile ei sunt reale, dar efemere și nu te lasă niciodată îndestulat. După fiecare înghițitură vrei mai mult, căci fericirea e scurtă și găunoasă. Și te afunzi mai adânc, ca în nisipuri mișcătoare, înrobit și fericit-nefericit. Sleit, însetat, niciodată satisfăcut.
Așa că vedeți dumneavoastră, nu e vina lui Cristi că nu-și poate ține brăcinarul pe el. Oh, nu! El e un împătimit… E vina Valentinei, ca i-a sucit mințile, precum Calypso lui Ulise. E vina Alinei, că nu a știut cum să i le păstreze sucite. E vina Mihaelei, că i-a fost mamă protectoare din prima clipă. Și va fi fost tot vina lor, la tustrele, că nu au știut să îi spună pe repeat ce frumos și deștept este, așa cum un băiețel de vârsta lui are nevoie să audă.
Psihologii de azi ne dau peste tot dezlegare la fericire. Omul e dator să fie fericit și în numele acestui ideal, se dă liber la orice indulgență față de sine. Nu mai e la modă să înduri, să rabzi, să fii stoic. Să duci greul. Nu, e perfect acceptabil să cedezi patimii în numele stării de bine.
Și atunci e normal să vedem, cum „pe străzi, în bistrouri, pe perapete”, „se despart ah, tinerii, se despart…”