HomeVedeteMinim doi dumnezei e, cu Alex Velea

Minim doi dumnezei e, cu Alex Velea

Nu, nu-i nici o greșeală în titlu. De fapt sunt mai multe, dar mi le asum. Îmi asum dezacordul, precum și virgula pusă „de-a-n velea“ în propoziție. O să vedeți în continuare de ce. Bighidi boom shaka-laka!

Când zici Alex Velea nu zici cântăreț, ar fi jignitor pentru oamenii care cântă. Nu, când zici Alex Velea, zici tatuaje. Omul e plin de ele, probabil că are unul și pe capul… pe cap. El are și mușchi și e tare mândru de asta, pentru că apare în public dezbrăcat până la brâu, ca să i se vadă pătrățelele de pe abdomen. Probabil că iarna, pe ger, face un compromis și se îmbracă în maiou de blană, măcar brandul să fie la vedere.

Deci, Velea e tipul dur, mușchiulos și plin de tatuaje, dar cântă piese lălăite de gagici, ceea ce e foarte penibil. E ca și cum l-ai vedea pe Schwarzenegger din Terminator II, cu juma’ de față jupuită, dansând Lambada în Dirty Dancing. Sau pe Stallone din Rambo, cu o centură de grenade la chiloți, tolănind-o pe Julia Roberts pe pian, în Pretty Woman.

Dumnezeu e-n toate, chiar și-n tatuaj

Dar Alex Velea nu e doar un mușchiulos tatuat. Nu, el e un mușchiulos tatuat prost sau un mușchiulos prost tatuat, depinde de gramatică, de virgulă sau de cei minim doi neuroni ca să te prinzi de fază. Să mă explic. Velea și-a tatuat pe spate, pe tot spatele, următoarea propoziție: „Dumnezeu e, cu mine“. Virgula aia dintre „e” și „cu“ e și ea tatuată pe spinarea lui Velea. Acum stau și mă întreb. Vrei să-ți faci un tatuaj. OK, nu ești singurul om de pe planetă pe cale să facă o nerozie pe care o va regreta la bătrânețe. Vrei un tatuaj mare. OK, nu ești singurul individ care, peste ani, va face plajă în halat, de rușine. Și te gândești la un mesaj simplu, că nu poți mai mult, alcătuit din patru cuvinte, „Dumnezeu e cu mine“. Și-l greșești! Asta mi se pare foarte amuzant, să scrii pe tine ceva și ridicol, și greșit. Dumnezeu o fi cu Velea, dar e foarte zgârcit, nu-i bagă nimic în cap. De fapt, cred că Dumnezeu e cu Velea ca să râdă de el. Se uită de sus la robul Alex Velea, îi vede tatuajul cu fața lui Smiley de pe braț și se distrează.

Despre Antonia și Serghei

Alex Velea e celebru printre oamenii care se duc la Mamaia să spargă semințe pe șezlong închiriat la suprapreț pentru piesa „Minim doi“. Care zice așa: „Dragostea se face-n minim doi, E secret, rămâne între noi, Bighidi boom shaka-laka, E încinsă rău, ca deșertu-n Sahara“. Când Velea câștigă vreun premiu nesemnificativ și ține speech-ul ăla clasic, „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru inspirație“, sunt convins că e chiar pe bune. Dumnezeu i-a compus versurile alea ca să facă mișto de el. Minim de două ori.

Aud că Alex Velea se află în relații intime cu Antonia. Nu cred. La câți masculi o curtează pe Antonia, să-l aleagă pe bighidi bum shaka-laka e cel puțin bizar. E ca și cum un om normal s-ar împrieteni cu Serghei Mizil.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare