Convinşi că numele lor de botez nu i-ar putea propulsa în topurile internaţionale, mulţi pseudoartişti din tânăra generaţie îşi aleg tot felul de pseudonime englezite. La drept vorbind, poate că şi Gabriel Cotabiţă sau Adrian Daminescu ar fi ajuns să se bată pe burtă cu alde David Bowie şi Elton John dacă-şi ziceau la timp Gaby Perspiration sau Ady Damn Lover, da’ uite că nu le-a venit ideea. În schimb altora le-a venit. Bogdan Florin Vlăsceanu, de pildă, e un băieţaş de cartier care şi-a dat seama că, la ce nume poartă-n buletin, nici şaormar de succes n-ar putea deveni, aşa că şi l-a schimbat în „F.Charm“ şi a început să scoată melodii pe bandă rulantă.
Ultimul (sper eu, dar cine ştie?) lui hit se numeşte „Departe de tine“ şi e menit să topească instant inima de gheaţă a tuturor piţipoancelor care este. Vă spun sincer: dată fiind natura meseriei, am fost silit să ascult multe melodii la viaţa mea, dar una care s-o dea din manea dance în „Adagio“- ul lui Albinoni, cum o dă piesa lu’ Fermecătoru’ ăsta, chiar n-am auzit! „Am să-ţi spun ce simt, noi ne iubeam până la cer şi acum chiar nu te mint mă pierd în lume fără reper“, începe junele să se lălăie, mai plângăcios ca Adrian Minune când n-ajungea la portieră. Cum, mă, să te pierzi în lume fără reper? A nimerit orbul Brăila, s-au inventat între timp GPS-urile şi tu te rătăceşti ca prostu’, în buricul Bucureştiului? Iar lălăiala continuă: „E-o lume mare, mult prea mare, fără tine mă pierd, atâtea fiare și animale e-o junglă de ciment“. Alo, cetăţeni ai Capitalei! Să sune totuşi cineva la 112 şi s-anunţe că s-a pierdut un fătălău plângăcios, printre bizonii din trafic, pe Magheru colţ cu Dacia!
Ei, şi după ce se vaită atât în primele două strofe, F.Charm ajunge să se dea mare curajos, în refren: „Ai să regreți și știi că sufletu-ți poartă pică, sunt omul tare, care când cade se ridică“. Evident, eşti cocalarul tare ca fularul, care se ridică, se scutură pe fund de praf şi merge mai departe, să-i mai tragă o printzesă clapa şi să mai compună un şlagăr lacrimogen… Unde mai pui că şmecheraşul ăsta smiorcăit se crede şi actor: „Şi ca un bun actor, orice scenariu ai să-mi dai ştiu să-l joc şi fără grai, căci eram Bonnie and Clyde“. Care Bonnie şi Clyde, băieţică, la cum te maimuţăreşti am impresia că semănaţi mai degrabă cu Stela şi Arşinel. Însă trebuie să recunosc că versul ăla cu „ştiu să-l joc şi fără grai“ chiar mi-a plăcut, aşa că simt nevoia să-l întreb pe machoman-ul cu batistuţă udă: meştere, da’ să cânţi fără grai ştii, că sigur aşa s-ar auzi mai bine?!
