HomePoliticGuvernBlack Friday: Superofertele pregătite de Guvernul Ciolacu românilor

Black Friday: Superofertele pregătite de Guvernul Ciolacu românilor

Ilustrație: Marian Avramescu

De Black Friday, guvernarea Marcel Ciolacu îi așteaptă cu oferte de nerefuzat pe români.

Executivul oferă chiar și cadouri!

Românii nu vor plăti niciun ban pentru:

  • Tone de gogoși vândute pentru anul electoral viitor;
  • Gaura de la covrigul care l-a ajutat pe Marcel Ciolacu să facă burta mare la guvernare;
  • Răbdări prăjite pentru un trai mai bun;
  • Partea goală a paharului;
  • Frunzele pe care guvernanții le taie la câini;
  • Porcii care zboară de pe acoperișul Palatului Victoria;
  • Caii verzi de pe pereți;
  • Tusea și junghiul (Gabi și Nicușor) pregătite pentru bucureșteni;
  • Iluziile deșarte;
  • Frecțiile la picior de lemn;
  • Îngrășământul natural de la vaca guvernării mulse de Partidul Social Democrat (PSD).

Cei care nu sunt satisfăcuți nici cu aceste oferte de Vinerea Neagră din partea Guvernului au posibilitatea de a aștepta la coada interminabilă formată la luminița de la capătul tunelului.

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare