AcasăPoliticGuvernCiolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul...

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu

Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs, tot în Turcia îi simți mai bine gustul, președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a mers să învețe de la un om cu experiență, președintele de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, cum să fie un adevărat dictator în coaliția cu Partidul Național Liberal (PNL).

Pentru a le aminti colegilor de guvernare de vremurile bune din anii ’90, Marcel Ciolacu le va aduce liberalilor blugi din Turcia, pe model tradițional, cu un crac mai scurt sau lipsă.

Aceasta pentru a se păstra și proporția de la guvernare, în pantalonul pe care pesediștii și peneliștii vor trebui să se întâlnească la șliț, pentru a oferi o imagine credibilă electoratului.

Angajații nemulțumiți de la Palatul Victoria ar fi dorit să-l însoțească pe Ciolacu în Turcia, ca să mai găsească și ei un ghișeft, dar nu au avut pașapoartele valabile.

Din nefericiere pentru ei, abia prin vară poți avea rahat turcesc de la mama lui doar cu buletinul.

La finalul întâlnirii, Ciolacu i-a transmis lui Erdogan tradiționalul românesc, dar eronat interpretatul, “O, pașă, ce darnic ești!”.

Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare