După transportatori și fermieri, acum și măgarii vor să iasă în stradă, nemulțumiți că au ajuns să fie scoși pe gură de președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu.
Crescătorii de măgari au remarcat că animalele lor au intrat în depresie, de când au ajuns să fie folosite de cele politice, în pre-campania electorală.
De când au ajuns în gura lui Ciolacu, măgarii nu mai urcă nici la deal, asemeni economiei românești care trebuie să tragă după ia majorările de pensii și salarii promise de șeful Executivului.
Măgarii par speriați că greul pomenilor electorale va cădea tot pe cârca lor, bănuind că liderul social-democrat îi va pune să tragă la căruța guvernării.
În ochii măgarilor din toată țara se poate citi: Nu mai ascultați ce rage Ciolacu!
Crescătorii cer subvenții majorate, în condițiile în care măgarii lor au ajuns mult subdezvoltați, în comparație cu cei care stau în fruntea partidelor politice.
PSD s-a împerecheat cu Partidul Național Liberal (PNL), rezultând un mare catâr la guvernare.
În schimb, la fermierul sărac, nici măgarii nu trag.