AcasăPoliticParlamentCasa de modă Ciolacu prezintă creația designerului Tudose: lenjeria...

Casa de modă Ciolacu prezintă creația designerului Tudose: lenjeria intimă migratoare Rareș Bogdan

Ilustrație: Marian Avramescu

Casa de modă Marcel Ciolacu de pe Scara de bloc din Buzău – concurentă a marilor case de modă din Lombardia și a expunerii Scala din Milano – prezintă colecția de sezon electoral primăvară – vară – toamnă – iarnă a coaliției de guvernare formată din Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL).

Piesa-vedetă a colecției este lenjeria nu neapărat intimă Rareș Bogdan.

Prezentată pe scena politică de pe Dâmbovița, în repetate rânduri și în diverse ipostaze, chilotul Rareș Bogdan se poartă, după cum preciza însuși creatorul colecției, fostul premier al PSD de Brăila Mihai Tudose, atât peste pantoloni, cât și pe stofa de costum.

Fashionistul europarlamentar – vedetă de televiziune Rareș Bogdan promite să expună public, cu fiecare ocazie, lenjeria PNL proiectată de PSD, atât pe sub, cât și deasupra pantalonilor, ba chiar și la pieptar.

De menționat că această lenjerie are tendința de a se introduce adânc între obrajii posteriori, când purtătorul se află în apropierea unui membru al PSD.

Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare