HomePoliticParlamentRareș Bogdan nu realizează că poate fi AUR în...

Rareș Bogdan nu realizează că poate fi AUR în coaliția de guvernare și fără ceasuri Rolex

Ilustrație: Marian Avramescu

Europarlamentarul Rareș Bogdan amenință Partidul Social Democrat (PSD) cu ruperea coaliției de guvernare, considerând că prin lipsa ceasurilor sale Rolex, Executivul Marcel Ciolacu va rămâne fără aur.

Rareș Bogdan nu a realizat că liderul PSD are de unde să strângă suficient AUR, pentru a mai rămâne la butoane și în absența ceasurilor Partidului Național Liberal (PNL), câștigate din salarii de la firme private falimentare, după cum a declarat însuși europarlamentarul.

Premierul de Buzău e conștient că va fi plin de AUR și printre dinți, nu doar la mustață, după alegerile parlamentare de anul viitor.

Rareș Bogdan pare să fi simțit că a sunat ceasul PNL.

Sunt ultimele ceasuri ale liberalilor la borcanul guvernamental pe care îl supervizează.

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a identificat însă soluția pentru a salva coaliția de guvernare PSD – PNL: va folosi limbile din toate ceasurile lui Rareș Bogdan pentru a mângâia posteriorul guvernamental buzoian de la Palatul Victoria.

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare