AcasăSocialSanatate si alte boliCazul Pacientului englez originar din Vaslui – o poveste...

Cazul Pacientului englez originar din Vaslui – o poveste care i-a băgat în ceață pe cercetătorii britanici

Un vasluian a fost găsit beat și bătut într-o curte din Londra. Chiar și după ce a fost resuscitat, spălat stomacal și scos din mahmureală cu câteva borcane de zeamă de varză, import Pakistan, el afirmă că nu-și mai amintește cum a ajuns în Anglia, cazul constituindu-se într-un mister demn de Dosarele iX, alea imposibil de elucidat până și de către șeful cercetătorilor britanici, domnul Charlotte Homeless.

Cetățeanul Danciu Mihai din Albești, Vaslui, se afla în curtea casei sale, respectiv a bunicii lui, alături de un consătean, ocupându-se de lucruri gospodărești obișnuite, adică deșertatul unor damigene, întru pregătirea lor pentru recolta de struguri din această toamnă. Gospodari ca toți românii tradiționali, cei doi deșertau damigenele cu ajutorul a două pahare rămase, nu se știe prin ce miracol, de la nunta bunicii. Sunt ultimele informații deținute de autoritățile locale, dl Danciu dispărând din vizorul acestora și apărând în cel al autorităţilor engleze în capitala Regatului Unit, beat şi bătut, într-o curte a unui cetățean londonez.

Pacient de-acum englez, Danciu declară că nu-şi aminteşte cum a ajuns acolo şi nu ştie care este scopul şi durata vizitei sale în Insulă, neputând nici măcar să identifice modalitatea folosită pentru teleportarea în Anglia.

În atare condiții, cercetătorii britanici au preluat imediat cazul, elaborând, deocamdată prezumtiv, câteva ipoteze credibile:

1. Vasluianul a fost una dintre victimele răpirilor efectuate de OZN-uri, ştiindu-se din alte cazuri anterioare că extratereştrii sunt atraşi irezistibil de mirosul unui soi de struguri cunoscut pe Terra (arealul românesc) cu denumirea de „căpşunică”. Deşi dl Danciu mirosea puternic a ţuică, argumentul a rămas valabil deoarece căpşunica în cauză era prezentă din plin în curtea şi pe acoperişul casei bunicii. Este evident că extratereştrii s-au înşelat când au crezut că răpitul era sursa mirosului, iar când le-a ajuns trăzneala de ţuică în trompe l-au abandonat rapid, în Londra. Întrebat de către englezi dacă-şi aminteşte ceva despre vreun OZN, dl Danciu le-a explicat, manual, că un chil de scotch ar face minuni în ce priveşte recuperarea memoriei sale;

2. Deoarece Vasluiul este recunoscut chiar şi la nivel internaţional drept un binom (termen foarte apreciat în România) spaţiu-timp producător al multor fenomene tip „gaură de vierme”, este posibil ca victima (să-i spunem aşa) a suferit o prăbuşire într-o falie spaţio-temporală care l-a transmutat instantaneu în curtea din Londra. Cercetătorii explică asta prin faptul că alcoolemia dlui Danciu era la un nivel nemaiîntâlnit în Anglia – o ţară care, într-un campionat mondial al consumului de alcool, ar întâlni în finală Vasluiul – această Catalunie cataleptică (după consum) a României. De aici rezultă clar că transferul prin gaura de vierme s-a făcut într-o milisecundă, alcoolemia transportatului neavând astfel timp să scadă;

3. Deşi renumiţii cercetători britanici sunt cunoscuţi nu doar pentru numele lor indiene, ruseşti şi scandinave, ci şi datorită acribiei ştiinţifice, ei nu evită total teoriile conspiraţioniste, atât de dragi românilor internauţi. Astfel, cazul dlui Danciu s-ar putea încadra în cele provocate de folosirea HAARP-ului american, prin care oculţii yankei lovesc constant în România şi aşa lovită de propria-i soartă şi clasă politică. Americanii au atacat meteorologic Vasluiul pentru a încerca să-i distrugă capacităţile economice ce se constituiau într-un adversar redutabil pe piaţa capitalului internaţional. Nu este exclusă şi participarea Israelului la experiment, afaceriştii evrei plângându-se tot mai mult în ultima vreme, la Washington şi Tel Aviv, că investitorii vasluieni le provoacă pierderi financiare incomensurabile;

4. Există şi o mărturie a unui localnic din Albeşti, care ar contrazice teoriile cercetătorilor britanici, dar aceasta nu poate fi luată în serios la Londra. Cetăţeanul albeştean Sile Păpurici susţine că i-a văzut pe cei doi certându-se pe ultimul pahar din damigenele deşertate, dl Danciu reproşându-i companionului şi că i-ar fi făcut ochi dulci bunicii sale. După cum afirmă dl Păpurici, cel acuzat este un fost practicant de lupte greco-romane, reprofilat din motive personale pe luptele butelco-române, posesor al unei forţe fizice net superioară în raport cu dl Danciu. Cităm din declaraţie: „Să mor eu şi să mi se caseze tot vinul dacă vă mint: când i-a fxxxt una ăla, a zburat bietu Mihai de ziceai că-i rachetă d-aia de gonit grindina!” Cercetările continuă, în speranţa că martorul principal, dl Mihai Danciu, va fi în curând capabil să rememoreze cum se poate drege un poloboc vasluian cu un ciocănel scoţian.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare