HomeSocialSanatate si alte boliMurim, luptăm, dar nu ne vaccinăm!

Murim, luptăm, dar nu ne vaccinăm!

 

Precum ştiu foarte mulţi (prea mulţi) românaşi verzi şi consumatori de internet, gripa porcină şi cea aviară nu există, fiind doar nişte născociri (ca şi ISIS) ale iudeo-amerlocilor, mână în mână cu marile companii farmaceutice, pentru a-i mai spolia pe dacii liberi de încă nişte kosoni şi a împuţina, prin vaccinare toxică, membrii rezistenţei noastre în faţa globalizării. Invenţia porcească a ucis până acum peste 100 de oameni în Ucraina şi se apropie cu grohăieli de România, iar găinăria aviară a fost identificată într-o colonie de pelicani din Delta Dunării. Îi sfătuim pe cetăţenii responsabili să rămână calmi şi să nu urmeze îndemnurile autorităţilor trădătoare cu vaccinuri în mâinile lor murdare. Academia Caţavencu & Oliva Ştir sunt la datorie şi vă oferă (gratuit!) soluţia imunizantă; amerlocii chiar au trecut de la stadiul de invenţie a viruşilor, producându-i efectiv în laboratoarele secrete şi lansându-i pe întreg mapamondul, cum se întâmplă şi cu noul lor produs, virusul Zika. Am elaborat cu sprijinul specialistei noastre un vaccin natural unificat, care combate cu maximă eficienţă ambele categorii de virusuri, porceşti şi păsăreşti.

Iată planetele medicinale de care aveţi nevoie şi modul de preparare/administrare: pristolnic (floarea-crucii), lingura-popii, părul-Maicii-Domnului, pâinea-paştelui, angelică, coaiele-popii, pita-lui-Sântion, poala-Sfintei-Mării, punga-popii, crucea-voinicului, tămâiţă, smirnă, scaunul-lui-Dumnezeu, parastasul-popii, busuioc-sălbatic, anghinare de Ierusalim, iarba-crucii, potcapul-călugărului, scaunul-popii, opaiţ, cașul-popii (pe scurt: luaţi tot ce-i al popii, ca să nu mai înşirăm atâtea),  săgeata-lui-Dumnezeu (la fel şi pentru tot ce-i al lui Dumnezeu), spinul lui Cristos (idem şi pentru Fiu), cruciuliţă obiţnuită, călugărişoară, lemnul lui Avram şi ceroi. Atenţie mare! Nicio plantă nu trebuie să lipsească, în caz contrar efectul preparatului fiind nul. Plantele se usucă timp de o lună într-un mediu uscat şi la o temperatură constantă de + 35 grade Celsius. Se mărunţesc apoi cu un mai din lemn de crichin (pentru neiniţiaţi – corcoduş), pe un tocător din oţetar-galben (Koelreuteria paniculata, în caz că acela de la care achiziţionaţi tocătorul nu înţelege toţi termenii populari).

Acum trebuie să ne iertaţi că vă lezăm sentimentele patriotice, dar plantele (câte o linguriţă) trebuie macerate într-un litru de pálinka originală, adică, ne scuzaţi din nou, ungurească. Cei care nu au acceptat acest lucru preferând o ţuică de-ale noastre, din popor, au murit toţi după ce au contractat ambii viruşi, porcesc şi păsăresc. Sănătatea dvs e mai presus decât orice şi sacrificiul naţional nu va fi în zadar. După macerare, care trebuie să dureze exact tot o lună, se strecoară prin tifon neînceput şi se depozitează ce rezultă într-un ţoi românesc autentic (se găsesc la hipermarketuri, cu inscripţia Made in China pe partea inferioară). Administrarea se face sub forma a trei picături după fiecare masă, pentru copii, şi a unui degetar înainte de fiecare masă, pentru adulţi. În zonele cu tradiţii în vaccinare naturală se poate înghiţi tot conţinutul ţoiului odată, numai pe stomacul gol, atât de adulţi cât şi de copiii vaccinaţi tradiţional cu ţoiul.

În ce priveşte maladia celor convinşi că Statul Islamic este format din agenţi CIA şi Mossad deghizaţi în jihadişti, nu avem deocamdată un leac în dezvoltare. Plantele pe care vechii daci le utilizau în combaterea prostiei au dispărut de mult, fiind recoltate tot pentru laboratoarele masonilor interesaţi să se înmulţească exploziv numărul idioţilor din România. Din ce motiv nu vă mai spunem noi, o să realizaţi singuri, încă o dată, la alegerile din 2016!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare