Simt o oarecare ușurare c-a trecut deja Crăciunul. Adică pot cumpăra o pâine în liniște, fără să-mi mai fie teamă că mi-o smulge din mâini vreo tanti care și-a pus în gând să ia douăzeci de pâini doar așa, „ca să fie în casă”, că, oricum, în ziua de Crăciun mănâncă tot la mall.
Fiindcă s-a constatat că nu era deloc european să ne mai însuflețim sărbătorile cu pocnete de petarde, Crăciunul ăsta a fost nefiresc de liniștit. Și de cald! S-a respirat un aer călduț şi proaspăt de 8 Martie, tulburat de câte un firicel suav de miros de cârnați prăjiţi sau de sarmale cu afumătură. Degeaba a fost așa de cald, că nu dădea bine să mergem în parc cu burțile pline când aveam în sufragerie, chiar lângă canapea, frumusețe de brad proaspăt tăiat.
S-a făcut atâta caz la știri de românii care și-au petrecut Crăciunul la mall. Desigur, numai Antenele puteau să fie așa de tendențioase și să prezinte lucrul ăsta ca pe ceva negativ. Adevărul este că obişnuinţa schimbă obiceiurile. Cum vine asta? Simplu! Daca te îndopi tot anul cu fast-food şi şaormă aşa cum o făceau odinioară bunicii cu sarmalele, cârnaţii şi piftia, de Crăciun singura schimbare e că vrei să umpli măsuţa de la mall cu de toate. Aşa te răsfeţi şi cu şaormă cu de toate, şi cu aripioare picante, şi cu pizza, şi cu suc şi îngheţată. Şi dacă îţi vin rudele de la ţară, după ce le dai aşa o masă îmbelşugată şi faci mişto de ele că nu ştiu să folosească beţişoarele la restaurantul chinezesc, le duci la un film 3 D cu popcorn şi suc şi mai pe seară le duci în centru, la luminiţe, să facă nişte poze care să înnebunească de invidie toată lista lor de prieteni de pe Facebook.
Dacă n-aş fi văzut magazinele pustiite de spiritul ăsta sărbătoresc atât de pronunţat pe care îl avem cu toţii în noi, n-aş fi zis că-i Crăciunul. S-a vândut până şi rochia aia de 400 de lei, din muşama roz cu ţinte, pe care n-o putea lua decât fie cineva scos din minţi de disperarea de a nu mai fi găsit nimic decent, fie cineva cu un simţ estetic extrem de alterat.
Mai mulţi cunoscuţi m-au certat că tocmai eu n-am fost în stare să le trimit un mesaj cu lumina care coboară peste iesle în clinchet zglobiu de zurgălăi. Se pare că urarea „Crăciun fericit!” e considerată rece, impersonală şi lipsită de imaginaţie. Unora li s-a părut insultător să nu pomenesc de tobă, piftie, pruncul Iisus şi grămezile de bani într-un context rimat şi uşor manelizat.
Asta e. Acum e târziu. Dar lucrez intens la mesajul de Anul Nou. Sper ca asta să-mi reabiliteze onoarea şifonată.
Mai sunt doar câteva zile de sacră ghiftuială până în deprimantul ianuarie, cel cu brazi morţi zăcând pe jos în faţa blocurilor unde au fost fără milă aruncaţi păstrând urme de beteală şi ambalaje goale de bomboane de pom pe ramurile îngălbenite de căldura pornită fără grija repartitoarelor, că, deh, doar o dată-i Crăciunul. Ca să nu mai amintesc de buzunarele în care va adia crivăţul după atâtea zile de shopping necontenit.
Tocmai am închis telefonul după ce am vorbit 50 de minute cu o prietenă care merge la concertele lui Bănică de Crăciun de peste 8 ani şi e de fiecare dată la fel de entuziasmată ca prima dată. Nu mă întrebaţi de ce sunt prietenă cu ea, încerc încă să mă dumiresc şi eu. Mai ales că mi-a dat de Crăciun o trusă nemţească de cusut, cu papiote de toate culorile şi etamină cu model imprimat pentru o broderie deosebită. Cică e un excelent hobby pentru calmarea nervilor şi din ăştia am destui. Deja m-au apucat ăia mari doar încercând să bag aţa în ac.
Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru au fost prezenţi de Crăciun la televizor. Asta se numeşte tradiţie din încăpăţânare.
Bine c-a trecut şi Crăciunul ăsta. Vorba unui domn pe care l-a întrebat o reporteră ce sărbătoreşte românul de Crăciun: sărbătoreşte, doamnă, şi el că e masa plină şi e voie bună şi se dă cadouri de la patron.
