Când se uită la Angelina Jolie, bărbații văd dublu. Asta pentru că numai o cantitate serioasă de ceva la bord asigură imaginația necesară unei fantezii cu ea. Când se uită la Angelina Jolie, și femeile văd dublu.
Dar de draci. Și unii, și alții credeau până acum că e o simplă iluzie optică, deci o chestie subiectivă. Acum, când s-a aflat că chiar există două, una originală și o copie spaniolă, antrenată îndelung s-o falsifice pe prima, lucrurile mai încep să fie suportabile.
Și mult mai clare, de altfel. Stând la pândă în fața agenției Susan Scott, cea care pune în circulație dubluri, pentru liniștea originalelor vânate de paparazzi, am observat nu mai puțin de trei Mircea Geoană (toți se împleticeau, atacați energetic, că doar oameni sunt și ei.) Iliescu și-a făcut apariția într-un singur exemplar, în schimb Băsești s-au perindat nu mai puțin de șapte.
La Roberta Anastase am pierdut șirul numărătorii, pesemne și dublurile ei sunt antrenate din greu să posede aceleași talente ca și originalul. Ni se pare normal să se depună eforturi speciale pentru a le antrena întocmai: dacă una din ele ar ieși din rol câtuși de puțin, brusc voturile exprimate la ședințele deputaților ar începe să semene cu ce se vede în sală și toată lumea ar intra la bănuieli.
Cel mai interesant însă, deși deloc neașteptat, e că am numărat nu mai puțin de 125 de Kim Jong-uni, abundență din care deducem că liderul Coreei de Nord are în plan să-și întrețină imaginea divină pe care a moștenit-o. Iar cel mai șocant e că suntem relativ siguri de ceva: Michael Jackson n-a murit. Toți șaișpe sunt bine mersi.