Parcă-i un făcut să cad în plasa cinematografelor. Pentru a doua oară, într-un interval lung de timp, m-am lăsat dus de nas și am crezut că o să-mi pună Dumnezeu mâna-n cap. 3D!
Am ajuns la mall cu două ore mai devreme, primind un pont că voi sta la coadă mult și bine. Gura prietenilor adevăr grăiește. O mare de oameni în cinematografe să vadă superproducții, filme de-ți zboară ochelarii de pe nas de 3D ce sunt. A mai mare-nghesuială era la „Hotel Transylvania”, lucru de care nu știam dacă să mă bucur ori să mă-ntristez. Îmi spuneam obsesiv: unde-s mulți, puterea crește, dar publicul român nu-i cel mai versat când vine vorba de filme. Până la urmă, care-i pierderea? Două ore la coadă, alte două-n cinematograf, 25 de lei biletul, 22 de lei meniul de suc și popcorn. Îmi permit, că de la „Tron 3D” încoace n-am mai mâncat o masă caldă ori șaormă. Ca să-mi facă pe plac, doamna de la ghișeu „mi-a păstrat” ultimul loc la film, ori l-au refuzat toți cei dinaintea mea: primul rând, în margine de tot. Păi dacă tot am stat la coadă atâta, îl văd și stând pe scări, dar consider că biletele din primul rând ar trebui date gratis. Să te plătească ei să vezi un film d-acolo, că-i risc de cancer la globii oculari. O să-mi treacă 3D-ul pe lângă urechea dreaptă și am să mă uit la ceilalți cum se feresc extaziați de minunea tehnologiei.
Adam Sandler nu-i ăla din Vacanța Mare?
Dacă știam de la început că-i cu Adam Sandler, stăteam acasă și mă uitam la Vacanța Mare, pe Kanal D, că-i același rahat pentru mai puțini bani. M-am dus la filmul ăsta ca Loredana Groza la filmele cu ea: habar n-aveam cum o să fie. Din primele minute m-am convins că-i demn de copii mici de tot, care încă mai gânguresc, și adulți care fac același lucru în preajma prichindeilor. Dacă nu eram așa de ocupat cu punga de popcorn, poate chiar îmi păsa că eram printre singurii din sală care nu râdeau la glume cu bășini, zombi și vampiri cum am tot văzut în sutele de comedii de până acum. Fără să exagerez, că nu-mi cheltuiam banii de pâine și parizer pe un experiment, primele 60 de minute nu am schițat vreun gest de entuziasm. Cred c-am râs doar când o tipă din sală a reușit să se-nece cu suc. În rest, ce se-ntâmpla pe ecran era total lipsit de haz și 3D. N-am înțeles niciodată de ce se-nghesuie românii la 3D. Să vadă personajele puțin în relief? Prin anii ’90, la americani, 3D-ul era o adevărată artă. Ieșeai din cinematograf epuizat de atâtea eschive, pe când din cinematografele românești pleci cu dureri de cap. Fură vameșii din 3D la intrare în țară? „Băieți, ce-i în tirurile astea? Efecte speciale? Păi, ne lăsați și nouă câteva speciale d-astea și puteți trece mai departe.” Și uite-așa ne uităm la filme-n cinematograf cum le-am putea vedea acasă pe Prima TV.
Era ta’su, mă!
Dar să nu vă rețin atâta timp vorbind doar despre „de ce nu merită” să vezi Hotel Transylvania, cu atât mai mult să plătești și pentru versiunea 3D. Ați văzut trailerul? Dacă da, ăla-i tot filmul. Bine, lăbărţat la o oră și jumătate și cu mici glumițe pe ici, pe colo, plus elemente care să le fure ochii picilor, dar povestea este rezumată perfect în trailer: Dracula are o fetiță, fetița-i vampiriță, se amorezează de turistul american, rebel, cool și aiurit. Sfârșit. Se chinuieşte Dracula să despartă cuplul, dar se opun celelalte personaje construite pe repede-înainte și cu glume previzibile. Cunoscătorii spun că nu poți compara animațiile între ele, dar eu știu una și bună: la Shreck se râde și acum, indiferent de vârstă, pe când o să devină animația preferată de posturile TV pentru Halloweenurile viitoare și poate cândva în perioada Crăciunului.
Gata, nu mai calc în cinematografe, că-s sătul de cozi, bilete scumpe, efecte pe care le poți realiza acasă după câteva beri și filme pe care nu le poţi opri moca după 20 de minute de plictiseală. Până nu-mi bate James Bond sau Dracula, 3D, la ușă, nu mai vreau. Mă retrag în sinceritatea filmelor indiene.
