ale vorbitorilor de limbă română. Aici, şi datorită crizei din Siria, protestele noastre au şanse mici să facă valuri. Este frumos însă, să ştii că foştii români nu şiau uitat originea şi visează la o fostă ţară mai bună. Eu n-am fost să protestez, sunt de prea puţin timp plecat ca să-mi fi putut uita ţara. De aici, mesajul care a fost ridiculizat fără să fie deloc analizat, l-am văzut a fi cel cu „Jos Capitalismul!“.
Pancartele nu se refereau deloc să ne întoarcem la comunism, ci să ţintim spre o organizare socială nouă. Românii n-ar trebui să fie aşa greu receptivi la nou, mai ales când vechiul oricum nu merge prea bine. În America curentul anti-capitalism este ceva mai avansat. Faptul că 99% din avuţia planetei este deţinută doar de 1% din populaţie reprezintă aici, cianura mişcării. Ideea din spate este că, oamenii fac şi lucruri din pasiune. Progresele sunt făcute datorită voinței oamenilor. Doar politicienii şi afaceriştii au nevoie de o motivaţie financiară pentru a se da jos din pat, iar ei sunt cei care corup lumea. Majoritatea oamenilor au alte lucruri pentru care trăiesc, iar fuga după bani este doar de dragul supravieţuirii. Să ridici o pancartă care reneagă capitalismul, în timp ce te pozezi cu smartphone-ul nu e o ipocrizie.
Ultimele telefoane au apărut mulţumită inovaţiei oamenilor, nu datorită salariilor. Aşa cum zecele Nadiei Comăneci nu este considerat meritul direct al comunismului, nici telefonul minune nu este meritul lui Adam Smith. Americanii au un capitalism mult mai imperfect ca în Europa şi Asia. Asta şi pentru că, îl au pe cel mai vechi din lume, aici a avut mai mult timp să se degradeze. Istoria ne arată că o dată la câteva sute de ani organizarea oamenilor se schimbă. Mişcări care propun soluţii alternative capitalismului, noi pentru omenire, au tot apărut prin lume. Habar n-am dacă schimbarea va veni peste 50 sau peste 550 de ani. Dar nu trebuie să facem un capăt de lume din asta. Iar ca ţară, nu cred că ne-ar fi neapărat rău ca următorul tren să-l prindem un pic mai de la început.
