AcasăVedeteDe ce nu vrem s-o pierdem pe Teo

De ce nu vrem s-o pierdem pe Teo

Azi-noapte, spre ora închiderii tacite a Facebookului, pașii virtuali m-au purtat pe pagina lui Teo. Nu motociclistul de i-a tras scatoalce invincibilului Badea, ci Trandafirul care a prestat în trecut armonios cu Mircică. Teo are peste 1.200.000 de voturi din partea poporului lăicuitor. Procesul se menține la cote fulminante și sunt în stare să mă uit la o emisiune full-contact a lui Mircea dacă Teo nu bate 20.000 de sute până în toamnă. Ca de obicei, sunteți dați dracului, v-ați și gândit la suta în care bate Teo cu avânt bucătăresc. Nu pun botul la bârfele mioritice, revin către oile mele. 

Una dintre postările lui Teo mi-a răscolit naturelul simțitor; un citat de înalt rafinament intelectual și adâncă iluminare de-a dreptul budistă: "Vreau să întâlnesc pe cineva căruia să-i fie frică să mă piardă". Evident, îl mai degustasem pe pagina lui Tony Poptămaș (scuzați diacriticele), Teo nescăpând citatele lui Tony cel cităreț din tot ce găsește pe net, de la Lao Tse la Virgynika Schengen Vergy. Vizionat, însă, pe pagina lui Teo, pătratul înțelept mi-a apărut, ca să zic așa, mult crescător în greutate. Eu, unul, mi-aș dori să fiu norocosul care n-ar vrea s-o piardă pe Teo nici dacă ar rămâne singur cu ea pe o insulă pustie. 

Vă simt zâmbind iar insinuant în colțul gurii, adicătelea cum ar putea fi pustie o insulă cu Teo pe ea?! Voi, românii, nu o să lăsați deoparte răutățile nici dacă v-ar conduce Iohannis 1000 de ani prin pustiu. Așadar, sentimentul că n-aș vrea nicicând s-o pierd pe Teo m-a podidit, și nu în varianta lui simplă, ci în manifestarea sa multiplă. Am identificat șapte motive pentru care Teo nu merită a fi pierdută, pe care le șeruiesc cu voi din preaplinul inimii duioase:

1. Înainte de toate, pierderea lui Teo ar duce la pierderea afișării în timp real a postărilor lui Tony fără accesarea paginii acestuia. La Teo e ofertă 2 în 1, și vă dau dislaic de nu vă vedeți dacă iar o interpretați răuvoitor!

2. Teo pare a fi o ființă dotată cu un optimism debordant, bazat pe evidența că-i o persoană publică multiubită, în compensarea dezinteresului masculin punctual. Când îți începi ziua pe pagina ei de Facebook, viața nu poate fi decât în pătrățele roz, vesele și conținând citate geniale. Cum să pierzi, oare, așa ceva?

3. Deși numele îi este asociat în mod reflex cu acela al budistului Mircea Badea, faptul nu îi produce deteriorări vizibile în simpatia admiratorilor. Identific, printre cauze, șarmul prestației personale și faptul că Teo postează citate exemplare, în timp ce Badea exemplifică folosind citații pentru Băsescu și selfiuri tonifiate muscular excesiv, din efectele de editare.

4. Pe Teo nu ai cum s-o pierzi ușor (abțineți-vă!) și nici nu vrei asta din cauză că nu ești prost; și nu ești prost pentru că tot timpul ai ceva de învățat din postările ei. Închipuiți-vă o Teo afișând selfiuri în bikini, cu buzele țuguiate și posteriorul bombat. Nu-i așa că nu vreți nici voi s-o pierdeți din postura binecunoscută, descheiată modest și puțintel la bluziță?

5. Teo le urează tuturor bună dimineața, poftă bună, serviciu ușor, distracție plăcută și noapte liniștită. În brambureala zilelor noastre, ea este rază de lumină, soare la amurg și lună plină. Cred că sunteți de acord că expresia "lună plinuță" nu merge, oricum ai întoarce-o. Nu pe Teo, expresia, ziceam. Încă un motiv să n-o pierzi din ochi toată ziua, deci o baterie externă mai plinuță este indispensabilă!

6. S-o pierzi pe Teo e ca și cum l-ai vrea afon pe Salam, călugărită pe Bianca sau cu contul închis pe Poptămaș. Ești român adevărat și n-ai niciun gând să nu pierzi editorialul băsistului Pleșu ori încurcătoarele de creier neted și netulburat ale metrosexualului Liiceanu. Nu mai zic de pornografii vânzători de țară Patapievici și Cărtărescu, adică tabloul complet al pierzaniei contemporane. Vorba lui Banciu: avem și noi trei-patru intelectuali și niciun client azi la Mortul Zilei!

7. Nu trebuie s-o pierzi pe Teo pentru că ea este, cel puțin public, apolitică. Într-o lume în care jumătate dintre români se roagă seara pentru încarcerarea lui Băsescu, Teo este oaza unde poți găsi o gură de aer nepolitizat și loc răcoros cu verdeață. Te iubim, Teo, ești cea mai tare, îți mulțumim că exiști! A…și să nu uit: ține-o tot așa!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare