Dacă aș fi fatalist, aș spune că așa i-a fost scris camerunezului Ekeng: să nu moară la el acasă, ucis în cine știe ce război fratricid, ci răpus de o inimă prea mare, prin țări străine. Dar nu știu sigur dacă lui Ekeng chiar i-a fost scris să moară în România sau cineva – nu spui cine, persoană importantă – i-o fi falsificat semnătura lui Dumnezeu și l-a trimis mai devreme pe fotbalist la loc cu verdeață. Că doar știți cum e în România: până la Dumnezeu, te mănâncă incompetenții.
Tot dacă aș fi fatalist, aș propune să se schimbe odată porecla aia macabră a stadionului Dinamo, căci prea e rău augur – după Hâldan, eternul căpitan, un alt dinamovist iese din Groapă cu picioarele înainte. Dar nici în cazul ăsta nu sunt sigur că ar ajuta. Pentru că, văzută de sus, România pare ea însăși o imensă Groapă, în care suntem îngropați de vii și uciși cu zile.
Unii ar fi înclinați să creadă că ăsta e blestemul nostru, de nație inferioară ca, după ce am fost atâția ani țara corupției fără corupți, să devenim țara crimelor fără criminali. Pentru că, în cazul lui Ekeng, cel puțin, ce s-a întâmplat pare să fi fost o crimă cu premeditare. Indolența, nepăsarea, atitudinea de ”lasă, bă, că dacă o avea zile scapă” l-au ucis pe băiatul ăsta ce părea un munte de sănătate. Dacă oficialii lui Dinamo s-ar fi mișcat mai rapid, dacă ambulanței nu i-ar fi trebuit trei minute să străbată 50 de metri, dacă doctorița n-ar fi ronțăit semințe în tribună, dacă Salvarea ar fi avut defibrilator, dacă și iar dacă și încă zeci de alți dacă și o singură certitudine: că un tânăr de 26 de ani a murit, ucis de un sistem medical incompetent, deși poate că și în Africa lui natală ar fi supraviețuit.
Nu-mi fac iluzii că cineva va plăti pentru crima asta. România e de mult țara crimelor perfecte și dacă nu credeți uitați-vă la Ion Iliescu și la alți măcelari cu sânge pe mâini. Nimeni nu le spune nimic, nimeni nu-i deranjează, o mână spală pe alta și, până la proxima crimă, sângele se curăță. Noi răbufnim azi, ca un monstru orb, pentru ca mâine să uităm. Și ne amintim iar că am uitat să fim oameni abia data viitoare când se întâmplă o tragedie. Așa a fost și cu Colectiv. Așa e, acum, cu Ekeng. Așa va fi, mâine, cu cine știe cine altcineva. Și-n tot acest timp câinii de pază ai democrației latră în presă, iar caravana trece, în ritm de dric, cu caii mascați sub capotelele limuzinelor luate din șpăgi de șmecherii din Ministerul Sănătății și din acest întreg sistem corupt. Ei, ei sunt criminalii care ne omoară cu zile, ei sunt și cioclii care ne îngroapă și împotriva cărora nu ridicăm nici măcar glasul, darămite pumnul sau glonțul.
Aud că impresarul lui Ekeng ar fi cerut ca, pentru a preîntâmpina asemenea cazuri pe viitor, toate cluburile să fie dotate cu mini-clinici pe stadioane. Da, ar fi o idee, dar așa ar scăpa doar fotbaliștii. Pe românii de rând, pe oamenii obișnuiți, pe copiii, femeile, bărbații în putere sau bătrânii plimbați prin spitale precum celebrul domn Lăzărescu cum îi salvăm? Că doar nu s-o apuca statul ăsta criminal, care n-a făcut nimic pentru noi, să facă acum mini-clinici lângă fiecare casă sau apartament. Și chiar și cu mini-clinică pe stadion, cine ne garantează că, atunci când face jucătorul infarct, nu-l omoară medicii până s-ajungă la clinică, mișcându-se ca ochiul mortului sau așteptând să-și termine mai întâi punga cu semințe?
Probabil că singura soluție ar fi ca meciurile să se desfășoare în niște Salvări ceva mai mari și fiecare român să nu-și mai dorească să-și cumpere merțane și bemveuri, ci doar o ambulanță personală. Fie și la mâna a doua, defibrilator să aibă.
