AcasăVedeteCarmen Iohannis face dezvăluiri incendiare despre Primul Domn

Carmen Iohannis face dezvăluiri incendiare despre Primul Domn

Recent, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei feministe "Sfârcurile Libere", Prima Doamnă a României povestește în premieră despre relația pasională pe care o are după atâta amar de case cu soțul ei, cum vede feminismul, egalitatea de șanse și ce crede despre piața de imobiliare. Redăm aici, cu acordul revistei "Sfârcurile Libere", interviul cu doamna Iohannis și vă dorim lectură plăcută.

Sfârcurile Libere: Doamna Iohannis, cum e căsnicia dumneavoastră și când ați realizat că domnul Iohannis e bărbatul vieții dumneavoastră?

Carmen Iohannis: Momentul în care am decis că doar el, el el și doar cu el îmi voi petrece restul vieții a fost, o să râdeți, după nuntă. Pe atunci eram săraci amandoi, aveam doar vreo trei case. Și soțul meu, mult mai pișpiriu, s-a ambiționat să mă dea cu capul de pragul de sus al fiecărui prag dintre cele trei case. Atunci ne-am hotărât că, la nunta de argint, vom avea cel puțin șapte praguri. Ținem foarte mult la numerele prime 2, 3, 5, 7, 11 etc. Prime de la Prima, știți eu am avut și o viziune, fără vizuine nu faci nimic în viață. Ne macină că am rămas cu 6, dar mereu îmi zic că 6 e mai bine decât 3.

Sfârcurile Libere: Ce vă place cel mai mult la soțul dumneavoastră? Ce admirați?

Carmen Iohannis: Îmi plac mâinile. Cu mâinile vorbește tot, spune ce are pe suflet, cu mâinile a spart ghinionul, mâinile sunt esența mișcării, a științei fizicii cu care pus în mișcare meditațiile. Pentru mâini este admirat și în afara țării, spre exemplu comunitatea de surdo-muți de la Miami ne-a adoptat ca și când eram parte dintre ei since forever. Doamna Merkel este iarăși o fană a mâinilor soțului meu, de aceea i le-a legat și i-a spus ce politici trebuie să adopte România. Mâinile sunt esența sufletului și profesionalismului soțului meu, spre exemplu când observă atent și cu îngrijorare, îmi mai zice: "hai să punem mâna să mergem la Sibiu că mă doare în epicentrul din spatele mâinii!".

Sfârcurile Libere: Vă mai alintați după atâta timp?

Carmen Iohannis: Da, sigur. Joaca noastră preferată este să ne alergăm prin cele 6 case. Ne jucăm v-ați ascunselea pe roluri, pe alergatelea: eu sunt Băsescu, el e Udrea sau el e Mihalache, eu sunt Kalus Iohannis, depinde de stare, oricum, să fie roluri politice. Îmbinăm profesia cu plăcutul. Când hârjoneala o ia razna, îl potolesc scurt cu "Fii cuminte că o chem pe Gabriela Firea să te alăpteze!". Ne mai jucăm și Lapte Gros ca la Sibiu, când ne e dor de casă.

Sfârcurile Libere: Ce credeți despre feminism? Ce șanse are o femeie să facă carieră într-o lume a bărbaților?

Carmen Iohannis: Feminismul este o chestie foarte bună, practic poți apărea fără sutien când vrei și salut acest curent, singurul curent care nu mă trage, ca să fiu sinceră. Femeile au șanse egale cu bărbații în România de azi, eu am schimbat 3 becuri când eram mai tânără și mai demult, când mi s-a spart o roată la mașină pe o pantă în Sibiu, am luat cricul și am schimbat roata cu mâna mea! O femeie poate, ca mine, de exemplu, să facă o carieră de succes în turism sau imobiliare, important e să n-ai ghinion!

Sfârcurile Libere: În încheiere, am vrea să știm ce părere aveți despre sex, doamna Prima Doamnă. Cum vă mențineți relația aprinsă și ce sfaturi le dați femeilor cu ani buni de căsnicie în spate?

Carmen Iohannis: Eu n-am ghinionul să am doar o casă deci avem multe paturi la dispoziție, cel puțin două pe imobil, dar important e ca fiecare cuplu să încerce ceva nou. Spre exemplu, eu ador când Primul Domn își aruncă cu patimă paltonul în pat și cântă Deșteaptă-te, române cu mâna la pieptul meu. Vai, ce partide se încing. În afară de PNL, că ăia sunt ca o meduză amorțită. Apoi ne-am mai făcut pe comandă un cearceaf cu ștatele de plată ale profesorilor. Când realizăm cât de norocoși suntem, ne apucă pandaliile sexuale. Mă rog, astea sunt niște exemple, fiecare să apese butoanele potrivite norocului.

Sfârcurile Libere: Vă mulțumim pentru interviu!

Carmen Iohannis: Bine.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare