AcasăActualitateLiviu Alexa: se știa cu multe zile înainte de...

Liviu Alexa: se știa cu multe zile înainte de decizia CCR în cazul Șoșoacă

V-am spus acum câteva săptămâni că, pe măsură ce înaintăm spre alegeri, aerul se va împuți în România cu aromele pestilențiale ale minciunilor și manipulărilor.

Dar ziua de sâmbătă mi-a dat fiori reci. Nu m-aș fi gândit niciodată la manevra CCR de asasinare a democrației.

Priviți obiectiv totul, nu ca oile în turmă: ce a scos și scoate pe gură Șoșoacă e una, dar interzicerea brutală a candidaturii ei este un asasinat politic, un atentat la democrația și așa „zombie” a României.

Surori și frați, nu contează că nu a venit motivarea CCR, contează că CCR a acționat POLITIC!

Este credința mea, ca jurnalist de investigații cu 26 de ani de experiență, că alungarea abuzivă a Șoșoacăi din candidatură este un joc de putere al unor forțe oculte ce nu au treabă cu Statul de Drept. Nu știu să vă spun dacă securiștii români, israelieni sau americani au făcut asta, dar știu sigur că s-a intervenit la judecătorii CCR prin șantaj sau presiune, pentru că e imposibil să crezi altfel — CCR NU AVEA DE CE SĂ INTERVINĂ într-un joc politic!

Hai să vedeți că nu sunt singurul care spune asta: Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională, a criticat în termeni duri hotărârea Curții de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Acesta consideră că la mijloc este un joc politic în care Curtea nu avea voie să intre, dacă într-adevăr hotărârea a fost luată în considerarea pozițiilor publice ale candidatei.

Crin Antonescu e categoric după hotărârea CCR în cazul Șoșoacă: „Nu suntem Iran să acceptăm doar candidați care au opinii ortodoxe.” Păi, voi credeți că Terheș, Simion, Ludovic Orban sau Geoană nu au folosit semnături false?

Miercuri, 2 octombrie, A3:

Dan Nica: Stați să vedem retragerea doamnei Șoșoacă ce efect va avea.

Mihai Gâdea: Credeți că se va retrage?

Dan Nica: Probabil că zilele următoare.

Mihai Gâdea: Așa știți dumneavoastră?

Dan Nica: Așa am citit.

Bogdan Chiriac: Dar face o alianță cu domnul Simion sau se retrage pur și simplu?

Dan Nica: Da.

Mihai Gâdea: Da, ce?

Dan Nica: Deci, va fi una dintre mișcările foarte interesante din aceste zile.

Asta e dovada premeditării PSD! Punct.

Cazul Șoșoacă este exact „ingredientul” care îi lipsea acestei doamne pentru a se legitima ca „victimă a sistemului”. Probabil că o să treacă de 10% în Parlament.

Și apoi să vedeți distracție!

O întrebare către SIE și SRI: ce forțe externe au de gând să bramburească iar de cap România?

Precedentul unui abuz fără precedent a fost creat. Ce mai urmează? Să fim arestați pentru delict de opinie? Să fim dezbrăcați de cetățenie pentru că îi criticăm pe cei puternici? Aseară, am participat timp de 3 ore la emisiunea jurnalistului Claudiu Giurgea pe Realitatea. George Simion a intrat în direct și a spus că „toate partidele” au folosit semnături false, măcar o parte din ele. Și atunci de ce doar Șoșoacă a fost pedepsită?

Șoșoacă a avut un comportament anticonstituțional? Păi, și Kelemen Hunor, lacheul lui Viktor Orbán, ce face de peste 15 ani?

Voi vă așteptați să cred că „dintr-o dată”, după ani de declarații nocive ale Dianei Șoșoacă, nesancționate prin dosare penale și sesizări de către instituțiile statului, dintr-o dată, tam-nesam, pe grangurii din CCR i-a apucat apărarea Constituției? Hahahaha, ce glumă slabă, nu fiți naivi!

Păi, și UDMR? Kelemen Hunor? Nimic? Și toate declarațiile de rahat făcute la congresele UDMR de Viktor Orbán? Alea nu-s împotriva României, girate cu prezența de Hunor?

Mișcarea împotriva Șoșoacăi a fost pregătită și trebuie să vă îngrijoreze și pe voi. De unde știm? Acum doar câteva zile, Dan Nica, europarlamentar PSD, făcea pe Nostradamusul într-un interviu, care azi e cheia cu care putem deschide cutia Pandorei.

PSD se face de rușine readucându-l pe Ponta înapoi.

Să-l aduci înapoi pe ăla care a nenorocit PSD, ăla care a trădat și scuipat PSD, ăla care a destabilizat PSD…

Doamne, ce greșeală neforțată, cum se zice în tenis…

Asta vă va costa mult…

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare