Zarvă mare zilele acestea în lumea literară a Bucureștiului: peste numai câteva zile, scriitorul numărul unu al țării va lansa un nou volum. Aici însă el nu explică (din fericire) cum și de ce iubește femeile, ci întocmește un soi de best-of al mai multor povestiri, eseuri și articole publicate în ultima vreme în antologii și reviste din diverse țări. Iată câteva dintre titlurile atent alese: „Ada Kaleh, Ada Kaleh”, „O, Levant, Levant ferice” și însăși povestirea care dă titlul cărții și ridică, de asemenea, sprâncenele majorității specialiștilor – „Ochiul maro al dragostei noastre”.
Speculând asupra provocatoarei metafore din titlu, părerea aproape unanimă este că avem de-a face cu o pornografie subtilă, dar asumată. „Pentru că nu putem crede că domnul Cărtărescu, un atât de fin cunoscător al limbii române, nu știa la ce se referă această sintagmă provenită din argou”, a declarat pentru Academia Cațavencu un cunoscut sexolog și terapeut din România. „Nu vreau să merg mai departe cu psihanaliza, a mai adăugat el, dar, așa cum ne învață părintele Freud, e foarte posibil ca aceasta să fie o reminiscență, defularea unor porniri sexuale reprimate cândva pe parcursul vieții Domniei Sale. Cine, când și de ce le-a reprimat, asta nu mai este treaba mea”, a conchis specialistul.
Câțiva reprezentanți ai Academiei Române sunt, de asemenea, rezervați în ce privește alegerea titlului. „Mai bine și-ar fi asumat până la capăt vulgaritatea și ar fi vorbit direct, la obiect”, a argumentat unul dintre ei, refuzând însă să-și decline identitatea, din pricina sensibilității bine cunoscute a subiectului, dar și de teama represaliilor. „Putea, de exemplu, să-i spună Fundamentul dragostei noastre, sau, nu știu, Analele iubirii. Oricum, numai nu așa”, a conchis el, menționând totuși că, la nivel declarativ, asemenea jumătăți de măsură nu fac decât să vicieze conținutul cărții, aruncând-o într-o zonă de receptare ambiguă, asemenea acestui titlu nedus până la capăt.
Contactat pentru a face lumină în acest caz, Mircea Cărtărescu a declarat că totul este o mare neînțelegere. „Titlul original al cărții”, a spus el, „trebuia să fie Ochiul căprui al dragostei noastre și nicidecum maro. Aici nu poate fi decât mâna unui angajat al tipografiei sau, mai rău, al graficianului care a făcut coperta și, care, cel mai probabil, s-a îmbătat ca un nesimțit”. Întrebat totuși de ce căprui, acesta a dat o explicație foarte simplă, dar în același timp logică: pentru că nuanța recurentă a ochilor femeilor din viața lui a fost exact căpruiul, lucru care este, de altfel, firul roșu – sau, mai degrabă, maro – al povestirilor din această carte. „Însă, chiar dacă titlul ar fi fost acesta pe care îl spuneți dumneavoastră, nu aș fi avut nicio problemă”, a încheiat el. „Ce Dumnezeu, doar nu mi-am pierdut umorul, trebuie să știm să mai și râdem.”
