HomeVedeteCe mai numără vedetele înainte să adoarmă?

Ce mai numără vedetele înainte să adoarmă?

Dacă Gigi Becali adoarme pe tehnica tradiţională a număratului oilor la strungă, sau sâmbră, cum s-o numi, că nu-s doctor docent în transhumanţă, aflu că Pepe adoarme numărând paşi.

Nu ştiu la a câta oaie adoarme Becali – ştiu doar că, dacă citeşte o carte, aţipeşte de la primul rând – dar mă întreb până unde ajunge Pepe numărându-şi paşii. Probabil că pe la bucătărie e deja somnambul. După o atare ştire de tabloid mă aştept ca Irinel Columbeanu să adoarmă numărând bulele din jacuzzi, Oana Zăvoranu, numărând banii Mărioarei, iar Monica Gabor, bărbaţii pe care i-a înşirat la viaţa ei. La Nicolae Guţă, se ştie – fără număr!

Ca să trec la un alt subiect care m-a distrat, a sosit la Bucale fiul lui Sarkozy. Nu, nu ăla nou-născutul de Carla, ci unul – cum s-ar zice – „din vânzări anterioare”, de la o altă nevastă a preşedintelui Franţei, Marie-Dominique Culioli. Pierre Sarkozy e cunoscut ca Deejay Mosey, are 26 de ani şi a cerut pentru prestaţia sa 6.000 de euro de ăia care stau să se prăbuşească şi pe care-i speculează tat-su cu ajutorul madamei Merkel.

Poanta a fost că vizita lui Pierre a pus pe jar un întreg aparat poliţienesc al lui Igaş, care l-a urmărit pe cocon prin tot oraşul şi, mai apoi, pe la un club de fiţe, să nu cumva să tragă pe nas şi să-i sară platanele.

N-am înţeles, dintr-un alt tabloid vitriolant, cum adică a dansat Roxana Nemeş goală-goluţă, da’ „ruptă-n fund”! Probabil că reporterii ziarului s-au uitat prea mult la filme porno cu sex carnal de anal şi, vorba lui Caragiu, n-au găsit altă rimă.

Delia Matache e foarte nervoasă pe televiziune în general. Vedeta a scos pe gură şi altceva în afară de un şir de note false din melodia „Cum să cânţi fără să nimereşti nicio notă” şi pe care, culmea, o ştie pe toată.

Delia ne declară despre televiziune: „Ne poate face rău. Haideţi să aruncăm televizoarele pe geam!”. Fată, nu televizoarele fac rău, ci apariţia unor vedete gonflabile, aşa ca tine, pe micile ecrane.

Ne păstrăm în domeniu şi aflăm dintr-un ziar bulevardier că un studiu realizat în Marea Britanie pe un eşantion reprezentativ de bărbaţi şi de femei a scos la iveală faptul că filmele pentru adulţi dezvoltă inteligenţa.

Cercetătorii au descoperit că, atunci când ne uităm la scene din filme porno, creierul procesează mult mai rapid informaţia, devenind mai receptiv. Abia acum îmi explic de ce Mircea Geoană s-a declarat, în repetate rânduri, împotriva pornografiei.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare