După ce mogulului Brenciu i-a fost aruncată de pe rampă greutatea, atât corporală, cât și vocală din scaunul de la Vocea României, producătorii au făcut alegerea de a introduce în puzzle o nouă piesă. O piesă rumenită, cu o bere în mână și bronzată la lumina veiozei din studio, în persoana hipsterului obosit de atâta efort, Tudor Chirilă. Într-adevăr, jacheta de piele de antilopă gnu a lui Chirilă se asorta perfect cu stilul vestimentar de păun lepros al lui Smiley, cu colecția de papioane a lui Moga și cu coafurile de zeiță budistă ale Loredanei, iar mai marii boieri de la Voce bănuiau că pigmentarea vestimentară se va asorta perfect și cu pigmentarea vocală.
Au adus la un loc un rocker, un bibelou în miniatură care produce piese pentru alții, o bucată de porțelan blond nu chiar atât de șarmant și o bucată de piatră cioplită de un orb sub forma unui cap de om. Rock, pop, manele-pop și o combinație între toate cele trei. Este o diferență de calibru ca și când ai aduce la un loc o bucată de pastramă, una de piept de pui, o ceafă de porc și niște cârnați. Toate fac parte din același câmp lexical, dar nu prea au nici o logică puse împreună.
Cei trei masculi alfa din juriu par totodată și niște purceluşi. Trei purceluşi copți, cu microfoane înfipte adânc în rât, serviți pe un platou muzical excentric, stropiți cu sosuri și miordenii în octave diferite. Octave elctrice pe o parte, octave lălăite, pe de altă parte și octave inexistente în urmă. Iar purceii cântă, și cântă bine. Se simt în mediul lor printre cantourile eșuate ale concurenților. Hipopotamilăutari care mug, sub corzile vocale ale unor purceluși cântăreți. Purceluși care urlă de mama focului de zici că li s-a băgat ceva în fund. Ei, zici!?
