HomeVedeteElena de la Mandinga a plâns la Eurovision pentru...

Elena de la Mandinga a plâns la Eurovision pentru că a uitat refrenul

Solista trupei Mandinga a izbucnit în plâns după prestația din semifinala concursului Eurovision. De asemenea, în timp ce cânta, aceasta a acuzat mai multe nereguli cu casca în care i se spuneau versurile, motiv pentru care pe refren nu reușea să pronunțe corect cuvântul zaleilah.

După ce a coborât de pe scenă, Elena a început să plângă în hohote și să acuze că a fost sabotată, că nu a avut timp să învețe versurile fiind ocupată cu ședințele foto și orele de solar. Se pare că organizatorii îi oferiseră garanția că pe parcursul competiției îi va sufla cineva versurile în cască, dar românca și-a cumpărat echipamentul audio din Dragonul Roșu.

Cu toate astea, totul a decurs bine pentru români, Mandinga ajungând în finala Eurovision, competiție care se va desfășura la sfârșitul săptămânii. Aflat la Baku, Costi Ioniță a declarat, șocat, că nu se aștepta ca vocea și muzica în sine să conteze atât de mult în semifinale. „Am investit foarte mult în imaginea Elenei și mi se pare o prostie să mai conteze cum cântă, din moment ce a fost votată ca fiind cea mai bună din competiție. Dacă e pe d-astea, la anul vin cu două coriste de la Operă și îi dărâm cu vocea. Dar să nu comenteze că nu le-am dat nici măcar cu fond de ten!”, a mai precizat compozitorul. Pentru finală, Costi Ioniță își va scrie versurile piesei pe frunte, cu bold și caractere de 24, și va sta în primul rând, ca să o ajute pe tânăra solistă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare