Fostă glorie a ”câinilor roșii”, Cornel Dinu are un pedigree de invidiat și, prin comparație cu el, se poate spune că actualii jucători din Groapă sunt niște maidanezi pricăjiți, care nici nu mai așteaptă eutanasierea, că se omoară ei singuri, cu zile. Cu gândul la Dinamo cea de odinioară, care făcea Europa să tremure, ne-am gândit să-i solicităm un interviu lui Cornel Dinu, convinși că, fiind un lord, ne va invita și la un Courvoisier și o țigară de foi. Pe urmă ne-am gândit însă că omul e atât de ocupat zilele astea încât mai bine scriem noi direct ce-ar fi putut să ne spună. Așa că am luat dicționarul de neologisme și am trecut la treabă.
Domnule Dinu, cum vedeți situația de la Dinamo?
Cum ar spune marele gânditor mexican Carolos Castaneda, ”Situația ți se pare albastră doar dacă ești daltonist, de fapt ea e roz”. Eu nefiind daltonist, pentru că am iubit culorile alb cu roșu încă de când m-a născut mama și am văzut crucea roșie pe Ambulanță, normal că n-o pot vedea albastră. Deci Dinamo e în Groapă doar la modul practic, la modul figurat este incomensurabil de sus. Și sunt convins că muncind mai mult prin biblioteci, prin muzee, băieții vor depăși acest moment dificil și vor scrie noi pagini strălucite în cartea de glorii a lui Dinamo, pe lângă capitolele I, II, III, IV, semnate de frații Nunwailer respectivi, dar și pe lângă celelalte capitole, semnate de Cornel Dinu. Asta e, nu pot fi modest, trebuie să-mi recunosc meritele. Fără mine, vorba celebrului Tudor Vianu, Dinamo ar fi mai altfel și mai săracă.
Păi e deja săracă, n-ați văzut că e în insolvență?
Sărăcia, domnul meu, nu e o stare de fapt, e o stare de spirit. Jucătorii de azi trebuie să înțeleagă că doar prin hazardul inconştient social nu pot ajunge în sfere atât de aureolate şi în plan financiar. Dacă ai leafă de nabab, ca mijlocaș la Steaua, să zicem, dar stai cu toate femeile rău famate, eructând și flatulând prin cluburi, în vreme ce audiezi manele și epatezi aruncând bancnote mari în ospătari, se cheamă că ești sărac. Pe când, dacă te bucuri de o metaforă a lui Rilke, de o trimitere la integritatea superindividuală hegeliană, de o frază din Marquez frumoasă ca umbra unei idei de Fănuș Neagu, se cheamă că ești bogat chiar și dacă joci… hai să nu zic la Dinamo, să zic la Rapid, că ăia-s și mai amărășteni ca noi.
Unde vedeți Dinamo peste cinci ani?
Foarte departe. Există o pleiadă de jucători talentați, care se mișcă bine pe teren, dar eu le-am zis multora, și lui Bănel Nicoliță, și altora, foarte muncitori: e bine să muncești, dar totuși terenul de fotbal nu e șantier. Ei bine, nu m-au ascultat și o să-i vedeți, peste cinci ani, prin Spania, Italia, Germania și oriunde se mai poate munci la negru pe șantier. În Anglia, nu, că acolo patronii sunt prea rasiști și solicitările din puburi sunt prea puternice. Dacă am fi fost noi, eu, Dumitrache și alți oenologi cu experiență, am fi avut șanse și acolo. Dar actuala generație n-are nicio șansă. Ăștia din garnitura lui Stoican sunt în stare să toarne apă minerală și-n Babanu…
De naționala României ce spuneți?
Eu nu sunt genul care dă cu pietre, dar în cazul de față, cred că Iordănescu merita o galerie! Nu galeria lui Dinamo sau a Stelei, o galerie de granit, cu bolovani mari, pe măsura incompetenței lui pe banca tehnică. E inadmisibil să te chinuiești așa cu Feroe. Aș fi preferat o bătaie cinstită, cum am luat eu la Kosice, cu Slovacia. Numai Napoleon, cu care mă asemăn în multe privințe, a mai pierdut așa de frumos la Waterloo.
Fotbalul românesc nu se mai poate ridica la nivelul ”generației de aur”. De ce?
Te referi la echipa de aur a lui Dinamo, cu mine căpitan, desigur… Mi se pare că azi nu se mai nasc jucători ca pe vremuri pentru că ori avem de-a face cu o premeditare intempestivă, ori la mijloc e și un complex mioritic definitoriu, cu trimitere la transcedentala propedeutică din sufletul bântuit de angoasa de moarte al românului. Nu știu, s-ar putea fie de vină și lipsa cromozomilor, nu mai sunt câți erau pe vremuri…
Erați supranumit Procurorul. Ați fi făcut față la DNA?
La cât sunt de bun profesionist, cred că aș fi arestat tot Parlamentul și tot Guvernul. Și mi-ar fi părut rău, sunt atâția băieți de-ai noștri, cu ochi albaștri pe-acolo…
O mulțime de oameni de fotbal sunt la pușcărie. Cornel Dinu a fost prea lord ca să intre acolo, nu-i așa?
Nu, nu din cauza asta nu m-au băgat. Dar probabil că judecătorii și procurorii s-au temut că n-au ei atâtea zile de pușcărie câte idei de cărți am eu!
