05:55 Bună dimineața, jurnalule. Te deranjez cu prezența mea radiantă pentru a-ți spune că și azi sunt decis să fac istorie în presa românească. Mă duc să mă spăl și să fac un interviu în baie cu un producător de pastă de dinți care exploatează resursele de fluor ale României. Revin cu deznodământul.
07:00 Nu e nimeni la Realitatea. Nu e nimeni mai bun ca mine, asta am vrut să spun. Mă cam încurcă Dinescu, că gătește mai mult decât pot ancheta eu, dar am pregătit o emisiune specială de-o să-și uite ciorba pe foc. Intru în direct, dar cât vorbesc invitații o să mai scriu ceva…
09:30 Încă n-am primit răspunsul la întrebarea pusă acum două ore și ceva: „Până când se va mai fura în România?”. Știu, pun niște întrebări geniale. Doar fac jurnalism dinaintea presei. Și viceversa. Dacă mai apuc până-n 12, o să-i întreb și dacă viitorul României este, sau a fost. Doamne, ce întrebări am în mine! O să scriu o carte: „Niște întrebări”. Nu se supără Răduleasca, doar de la mine știe meserie.
11:49 Plec spre Roșia Montană. O să mă duc iar în centrul comunității și voi dezbate problema, cu o mână la subțiori și una pe microfon. Îmi place când e camera pe mine și pot emana gândiri. Chiar acum eman ceva sclipitor, păcat că foaia nu reține orice fac eu.
13:20 Am terminat cu Roșia Montană. Încă nu știm dacă se exploatează, dar important e că am primit aviz să plantăm 100.000 de puieți pe trotuarele din zonă. Mă îndrept spre Vama Veche, unde cică se scot gazele cu pompa. ăștia-mi fură țărișoara!
14:40 Ce mă enervează Badea ăsta. Mă sună să-mi reproșeze de ce-am zis că a venit cu mama de mâna la televiziune. Băi, nu mai suport nepotismele astea. Când eram eu director la
Tele 7ABC nu exista să vii cu mama de mână să te fac vedetă. Badea a avut noroc că l-am descoperit eu la 21-22 de ani. Era pe stradă și îl ducea mama lui la karate.
19:00 Hai că intru în direct să vorbesc despre… habar n-am, că n-au apucat să-mi zică, dar prind discuția din zbor.
23:00 Am încheiat și ultima emisiune unde am fost invitat ca invitat permanent. A fost greu să-mi mai dau cu părerea și despre Federația de Oină din România, dar am întors-o jurnalistic pe partea cu politicienii. Somn ușor! Mâine fac mai multă istorie. (G.B.)