HomeVedetePocnitoare, pocnitoare, care petardă-i mai bubuitoare?

Pocnitoare, pocnitoare, care petardă-i mai bubuitoare?

Producătorul de petarde „Poc poc” S.R.L. a dat în această perioadă un tun financiar demn de numele firmei. Astfel, întreprinzătorul a scos pe piață trei modele de petarde, toate numai una și una. Cea mai vândută dintre ele, cităm, „este Oana Zăvoranu, o tiribombă extrem de gălăgioasă, ideală pentru un revelion dubios, alături de persoane rău famate”. Petarda Oana Zăvoranu scoate, la vreo două minute după aprindere, niște flame imense, mov, potrivite cu personalitatea ei machiavelică, ba chiar vrăjitorească. De-aia i se mai spune și Flacăra violetă. Apoi, odată trasă spre cer, explodează în mii de scântei și culori, ca și cum n-ar fi existat vreodată.

Al doilea model al seriei „Revelion 2012” se numește Elena Udrea și nu este cu nimic mai prejos decât prima. Mai scumpă, dar și mai elegantă, aceasta scoate o pală de foc mai galbenă decât părul doamnei ministru, apoi pleacă cu viteză la o înălțime colosală, de nici n-o mai vezi. „Cam ca și cariera persoanei reale, dacă ne întrebați pe noi”, a mai declarat ingeniosul producător. „Singura problemă cu ea este zgomotul uriaș pe care-l face, capabil să dărâme blocul. Dar este normal la amploarea, la greutatea modelului real, cel care, de altfel, ne-a inspirat să fabricăm acest model.”

Ultima, dar și cea mai aprigă petardă, se numește Elena Ceaușescu, iar aceasta este destinată petrecăreților mai vârstnici, mai nostalgici. Mai scorțoasă și mai ascuțită decât primele două, racheta este capabilă de fisiune nucleară după numai zece secunde de zbor. Dar este, iarăși, firesc ca din atât de puțin să producă o reacție chimică atât de puternică. „Ca și exemplul personajului istoric, care cu numai 4 clase a reușit să devină doctor honoris causa în chimie.” Singurul necaz sunt componentele vechi, rusești, care se poate întâmpla uneori să nu funcționeze.

În ciuda succesului pe piața românească, producătorul de pocnitori nu a vrut totuși să-și decline identitatea. Stând în întuneric și vorbind cu voce dogită de după o batistă groasă, acesta a declarat că recunoașterea nu i-ar aduce decât probleme. Cu toate acestea, a mai spus el, este fericit să fi putut oferi neamului său exemplul celor mai puternice modele feminine, chiar dacă în acest fel. După intonație și timbru vocal, totuși noi ne-am dat seama că este un personaj marcant al clasei politice românești actuale.

Orice indicii care pot ajuta la aflarea identității producătorului „Poc poc” vor fi recompensate cu una din aceste petarde bubuitoare, din care redacția noastră deține deja câteva exemplare.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare