HomeVedeteSerghei Mizil, acest „tatoi” second-hand de la TV

Serghei Mizil, acest „tatoi” second-hand de la TV

„Tatoiul” este creatura care, în ciuda unei înzestrări intelectuale modeste, emite păreri televizate pe orice temă, de la modelul cuantic al atomului la polenizarea brebenelului.

„Mizilul” este o subspecie a „tatoiului”, aflat în zorii evoluţiei şi preponderent nocturn. Trăieşte în zona sordidă a televiziunii, putând fi întâlnit îndeosebi la Capatos, Răi da’ Buni sau la OTV. El este specialist în chiloţăreală, dătător cu părerea în probleme de boli venerice, în special ale lui, dar mai ales un pionier al proctologiei TV, fiind, de altfel, prima creatură masculină oarecum bipedă care şi-a arătat bucile la Capatos şi care a mărturisit, în legătură cu subiectul şi neîntrebat de nimeni, că a fost violat anal cu un morcov. Doza de fericire cu care a fost întâmpinat morcovul, manifestată prin hohote şi sughiţuri de neam prost, demonstrează că „mizilul” are o percepţie deformată a realităţii, motiv pentru care poate fi considerat periculos pentru om.

Pentru că singura lui calitate este aceea că trăieşte, „mizilul” face tot posibilul să fie băgat în seamă, mai ales atunci când este evident că toată lumea îl ignoră. De aceea, nu vorbeşte, ci zbiară, nu râde, ci horcăie şi umblă la modul penibil, cu tatuajele şi părul de pe piept la vedere. De-a lungul existenţei sale prelungite, „mizilul” are la activ două realizări notabile. Unu: a emis teoria potrivit căreia nu există piţipoance, ci doar fete care se descurcă. Şi doi: a bătut un struţ cu un lemn în tâmplă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare