HomeVedeteVictor Socaciu, mâhnit că Almăşanca l-a tradus fără dublaj!

Victor Socaciu, mâhnit că Almăşanca l-a tradus fără dublaj!

Celebritatea românească are un preţ destul de scump, iar ca să le poţi face concurenţă unor titani ca Bote şi Bianca Drăguşanu, trebuie să fii pregătit să-ţi arunci demnitatea cu totul la WC. Dar nu-i problemă, avem destule vedete old-school care sunt în stare de orice spre a reveni în lumina reflectoarelor. Unele se sinucid, altele doar divorţează, că ori nu se mai găseşte Furadan, ori stau la parter.

Din păcate pentru noi toţi, Victor Socaciu şi Marina Almăşan au ales cea de a doua cale şi s-au hotărât să-şi despartă destinele în public. Va urma, evident, o serie întreagă de acuze mizere de tipul „O are mică!!”, „Ba nu, ea o are mare!!” (gura, evident, nu vă gândiţi la prostii, golănaşilor!), aşa cum ne-am obişnuit să vedem pe la Simona Gherghe în emisiune.

Se pare că Marina Almăşan îl înşela pe Socaciu, probabil sătulă de eşecurile răsunătoare din Parlament şi de cântecele lui folk răsuflate. Acuma, e şi de înţeles, săraca femeie: păi cine ar vrea să trăiască lângă un om care ţine morţiş să-l audă pe Sean Connery vorbind cu vocea piţigăiată a lui Arşinel ori să o vadă pe bunăciunea aia de Charlize Theron pisicindu-se cu glasul spart al Rodicăi Popescu-Bitănescu?

Pe de altă parte, cu totul de neînţeles este Georgică Cornu, miliardarul pe care Marina Almăşan l-a ales pentru a-l dubla clandestin pe Socaciu. Omul este unul dintre regii asfaltului de pe la noi, deci ar avea bani suficienţi să-şi construiască un zgârie-nori cu fro’ cincizeci de etaje, pe care să-l umple până la refuz numai cu Miss-uri. Şi când colo, el ce face? Se bagă pe combinaţie cu cea mai groaznică prezentatoare TV din istoria prezentatoarelor TV!? Băi, Georgică, ai probleme cu vederea? Chiar nu vezi că până şi Draga Olteanu e mai sexy decât Almăşanca?

Doar gândiţi-vă, dragi cititori, la o întâlnire cu Marina Almăşan în care, cel mai probabil, ar vorbi doar ea patru ore despre emisiunea ei plictisitoare de pe TVR, la care nu se mai uită chiar nimeni, şi apoi ţi-ar afişa un zâmbet de-ăla de Chucky, păpuşa ucigaşă. E clar, unii oameni chiar nu ştiu ce să facă cu banii şi, decât să o ard ca miliardarul Cornu, cu care i-a pus Marina coarne lui Socaciu, mai bine mă propun pentru operaţie, la Ciomu.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare