HomePoliticParlamentPresupusă fraudă: PNL l-a afișat pe Ciucă, mort politic,...

Presupusă fraudă: PNL l-a afișat pe Ciucă, mort politic, pentru a-i încasa pensia specială

Ilustrație: Marian Avramescu

Anchetă demarată în Capitală, după ce s-a constatat că Partidul Național Liberal (PNL) l-a păstrat pe generalul Nicolae Ciucă, personaj mort din punct de vedere politic, afișându-l și public, doar pentru a-i încasa pensia specială.

Nicolae Ciucă a putut fi observat atât la o fereastră a sediului PNL din Strada Modrogan, cât și prin Senatul României.

La toate aparițiile s-a putut constata că este total lipsit de viață.

Încă de când deținea funcția de premier, s-a putut constata un aparent horcâit al generalului Ciucă: “Ăăăăă îîîî ăăăă”.

Ultima tentativă a liberalilor de a-l resuscita pare să fi fost scenariul aruncat în spațiul public, potrivit căruia Klaus Iohannis ar fi decolat cu aeronavă de lux – pentru că așa este dependent să călătorească – la președinția Consiliului European, iar Nicolae Ciucă i-ar fi luat locul la Palatul Cotroceni.

Și acest scenariu s-a dovedit doar încă o tentativă de a manipula opinia publică să creadă că Nicolae Ciucă mai are viață în el.

Se pare că Partidul Social Democrat (PSD) i-a pus însă definitiv cruce.

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare