Plănuiesc, de mai multă vreme, un articol despre cum s-au văzut până acum prin presă și-n online protestele care au început pe 1 septembrie. Aș fi vrut, la o adică, să vă ofer tot tacâmul, o analiză ca la carte care să-i cuprindă pe toți, de la ÎnLinieDreaptă ori Blogary, la tovarășul Rogozanu, care numai zen nu e de când a fost cucerit de fervoarea proletcultisto-revoluționară. Dar, cum despre primii o să mă rezum la a spune că, pe lângă faptul că fac afirmații greșite, au ajuns să-l și susțină pe Ponta, iar pe Rogozanu l-a taxat Cristian Ghinea în ultimul număr din mai bine decât aș fi putut s-o fac eu vreodată, îmi rămâne doar să încerc să-i arăt lui Dan Tăpălagă unde cred că greșește în câteva dintre editorialele sale din ultimele zile de pe Hotnews.
Să fim bine înțeleși: Tăpălagă mi se pare, una peste alta, un tip mișto: cu scriitură faină, nerv bun și, de multe ori, o intuiție brici. În cazul “toamnei românești” însă, pare că și-a pus, pe alocuri, ochelarii de cal.
Pe Dan Tăpălagă l-am văzut prin Piață chiar în primele zile ale protestului, pe Bulevardul Elisabeta. Am fost plăcut surprins atât de prezența lui, cât și de pe care l-a produs a doua zi. Apoi însă, cum a dispărut din mijlocul evenimentelor (cel puțin eu nu l-am mai văzut pe acolo) i-a dispărut ca prin minune și capacitatea de a judeca la rece ce se întâmplă pe-acolo.
Când capitalismul de cumetrie = corporatism
Spre exemplu, unul dintre sloganele care au devenit apoi hit printre protestatari acompaniați de orchestra de PET-uri este “Nu corporația face legislația”. Auzind asta, Dan Tăpălagă, într-un de săptămâna trecută, conchide că protestul e unul anti-capitalist: “Cu acest slogan și cu steagul tricolor tot mai des arborat la Protest, Romania tocmai își proclamă independența de marile corporații fasciste […] Ne închidem în carapace în mare viteză în fața cotropitorilor capitaliști”. Într-un alt context poate că aș fi de acord cu el. Buba în cazul biznisului cu Roșia e tocmai aceasta: că e un biznis, nu un business. E o afacere care pute de la început (din 1995), până acum (în 2013), cu licențe de exploatare date la mișto, fără licitiații publice și cu niște politicieni care sunt cel puțin prea “prietenoși” cu corporația. Una peste alta, afacerea Roșia-România-RMGC este orice, doar un exemplu de capitalism și economie de piață nu. Altfel, dacă suspendăm în copac orice înseamnă stat de drept (sau doar transparența afacerilor cu statul și drepturile de proprietate), atunci nu mai putem să avem o problemă cu corupția celor care construiesc autostrăzi. Că doar și ei produc locuri de muncă și cam fac legislația, nu? Poanta e tocmai asta: atunci când Gigel (unde Gigel poate fi o corporație sau un cocalar) primește de la stat dreptul de a-l expropria pe Titel pentru că așa vrea mușchiu’ lui, atunci numai capitalism, liberalism și domnia legii nu avem. Povestea cu cianurile nici măcar nu mai contează
În altă ordine de idei însă, dacă, de fapt, argumentul era unul despre privatizarea legii, atunci admit asta chiar ar fi pe placul meu. Totuși, nu în sensul capitalismului nostru de cumetrie brevetat de tovarășul Ilici, ci în cel de .
Când minoritatea devine majoritate
Admit că există și o serie de “excentrici ideologici” pe la proteste. Dar, atunci când ai în față 15.000 de oameni, cei 15, 20 de oameni (ar putea să fie și 100, tot n-ar conta) sunt mai relevanți ca un Xerox pe care i-l dai cadou lui Victor Ponta de ziua lui. Totuși, într-un alt de săptămâna aceasta, Tăpălagă se răfuiește cu ei. Desigur, dacă rămâne doar la ei, atunci are dreptate. Totuși, acel disclaimer prea mic de la sfârșit (conform căruia nu toți oamenii de la proteste sunt așa) și accentul prea mare pus pe bezmetici, tinde să distorsioneze imaginea pe care cititorul o poate avea asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat în Piață mai ceva ca prea multe beri consumate cu nesaț.
Într-un fel, e ca și cum, referindu-mă la protestele de anul trecut împotriva jocului cu statul de drept al celor din USL, aș fi dedicat un material lung despre cum cei mai mulți oameni erau aduși cu autocarele de PDL la proteste și tot pe acolo erau prezenți Adrian Papahagi ori Mihail Neamțu, învârtitorul de usturoi.
Ce pare că-l deranjează pe Dan Tăpălagă este atitudinea anti-sistem a protestatarilor: există niște oameni, destul de mulți, cărora le e silă de clasa politică actuală. Tăpălagă consideră că soluția de a ieși din situația asta e ca ei să meargă la vot și să schimbe țara. Totuși, asta-i ca și cum câțiva producători de pantofi ar pune mână de la mână, ar forma un cartel, și ți-ar zice că n-ai voie decât la papuci de culoare roșie, galbenă sau portocalie. Pe bune, la cât de dificil e să-ți faci un partid politic în prezent, să spui că soluția e ca oamenii să meargă la vot sună cel puțin comic, atunci când, de fapt, n-ai ce alege, pentru că nu există oferte. Cum ar veni, noi n-avem capitalism nici măcar pe piața politică. Pentru cine nu mă crede, are Legea Partidelor Politice .
Cu riscul de a mă repeta, mi se pare foarte bine că Dan Tăpălagă scrie despre proteste. Pe de altă parte, atunci când o face doar pentru a se răfui cu Rogozanu ori Ernu, ratează cel puțin una dintre mizele protestului (statul de drept și drepturile de proprietate). Tocmai din cauza asta mi se pare că Ghinea a fost mult mai pe fază de data asta. Acum, că putem fi nemulțumiți că oamenii nu se revoltă mai des pe teme de genul taxe ori domnia legii, asta e o problmă legitimă, dar nu-și are locul aici.
Ps 1: Pentru cât de “capitalistă” e “corporația” vă recomand analiza lui Sorin Cucerai (): “Gabriel Resources nu garantează că ea, angajaţii ei, consultanţii, contractorii şi ceilalţi agenţi ai ei nu au întreprins şi/sau nu vor întreprinde acţiuni care contravin legislaţiei anticorupţie (pp. 36-37)” sau “GR nu garantează că registrele sale contabile sunt ţinute corect (p. 44)”.
Ps 2: O altă analiză bună pe tema Roșia Montană îi aparține lui Sorin Ioniță în .
