HomeSocialCu drujba prin presă

Cu drujba prin presă

După declarația fără niciun Dumnezeu și care l-a costat postul pe Daniel Barbu, PNL vrea să hirotonisească în parohia Culturii un fost preot. Când să zicem: Doamne-ajută!, aflăm că și candidatul Știrbu s-a remarcat printr-o inițiativă parlamentară nedusă la biserică, prin care s-ar legaliza “plagiatul accidental”. Doar știe toată lumea ce ușor se poate întâmpla să moțăi cu mouseul în mână când vorbește Șeful liberal la TV și să dai un accidental click dreapta; iar la trezire să te pomenești doctor și numai bun de Prim-Ministru în România.

Aflăm că omul care a coordonat “din umbră” asaltul parlamentar asupra Codului Penal și şmecheria juridică pentru amnistie și grațiere e deputatul PSD Florin Iordache. Cine crede că alesul a acționat de capul lui – profitând de plecarea Șefului în Africa de Sud – ori e prost, ori nu gândește, ori doar Antena 3 servește. Pentru ceilalți, dumnealui a fost ce se știe că e mereu: om de încredere și negrișor servitor al celui care a vizitat fosta celulă a lui Mandela, visând la clipa când o va fereca pe a lui Băsescu, cu Băsescu înăuntru.

Meanwhile in Romania, DNA-ul profită de libertatea rămasă pentru a trimite în judecată președinți de consilii județene, subprefecți și alți tânjitori după superimunitate. Evident că toți sunt victime ale persecuției băsiste, cum bine știm de pe buzele prezidențiabilului Gâdea. În condițiile astea, cum să nu o lucrezi până târziu în noapte pe Coana Justiție pe la spate?

Ministrul delegat pentru Păduri, Lucia Varga, ne spune că pădurile românești tremură ca varga în fața perspectivei de a dispărea ca entitățile din pădurea Baciu în 10-15 ani, dacă se continuă actualul ritm de tăiere, legal și ilegal. Întrebare: cine să oprească fenomenul, mai ales când în spatele multora dintre cei cu drujbe stau Superaleși ai Neamului?

Amendarea Televiziunii Române cu 50.000 de lei pentru colindul antisemit cântat la TVR3 e o glumă pe banii noștri, din care instituția respectivă trăiește bine fără să-și facă probleme de rating și concurență. E ca și cum ai amenda un popă cu banii pe o zi din cutia milei, ce va fi umplută din nou în ziua următoare de enoriași. Dacă ar fi fost ars personal gauleiterul direct responsabil pentru gogomănie, altfel ar fi stat lucrurile. Și ar fi învățat omul că munca nu te face chiar așa de liber cum credeau fochiștii brutarului Adolf.

O glumă mai mică, dar la fel de proastă, a fost sancționarea de către CNA a Radio România Actualități cu somaţie publică pentru afirmațiile “nemoderate” corespunzător ale lui Dan Puric într-o emisiune. Acesta a vorbit despre “statul mafiotic” România și “mafioții securiști” care ne conduc, fără să facă “proba” afirmațiilor sale. Păi, la cât a spus asta pe toate canalele de informare tribunul Vadim, ar trebui împușcat fără somație un pluton consistent al mass mediei din România. Mai bine s-ar amenda toate posturile TV care i-au găzduit lui Puric delirul despre România ascunsă și transcendentală, unde ciobani mioritici cântă psalmi din caval și sufletul poporului n-a auzit niciodată de capra vecinului și ciorditul din grădina acestuia. Chestii despre care Puric nu poate aduce niciodată vreo probă, în afara balivernelor lui de mim care nu vrea să rămână filozof. Cât despre spusele cu statul mafiotic, aducem noi câte probe şi mărturii vor CNA-ul și DNA-ul la un loc. Puric, fă-te că taci!

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare