E dimineață devreme. Aproape v-ați trezit, deși somnul vă ține încă la ani-lumină de lumea concretă a patului. Mâna vi se întinde aproape lasciv, între somn și trezie, pentru a palpa prezența partenerului de viață. E, de fapt, o confirmare a existenței însăși, a faptului că realitatea e mai mult decât o minciună insistentă. Mâna deci vi se plimbă șoptit pe dunele cuverturii și întâmpină corpul celui sau celei care vă încântă zilele.
Respiră ușor în aerul tăcut al încăperii, reglând parcă ritmul întreg Universului. Moment în care, lent, aproape neștiut, degetele vi se înfig, la fel de alene, în creștetul capului său. Urmăriți forma fină a oaselor ca o rugăciune tactilă, întrebându-vă, a câta oară, cum este posibilă lumea înconjurătoare. Apoi, pe măsură ce această reverie e gata să vă aspire într-un vortex de factură necunoscută, un zgomot ciudat vă trezește, din nou, la banala realitate carteziană. Partenerul dumneavoastră tocmai a început să toarcă.
Acest obicei este, așa cum știm, vechi de când pisicile stăpâneau Regatul Vechi al Egiptului și a fost transmis, în zilele noastre, de oamenii pe care îi aveau drept sclavi. Chiar marea regină Cleopatra, ea însăși o pisică extraterestră, nu adormea până când pajii ei nu torceau toți la unison, pe o frecvență astăzi pierdută. Ba se spune inclusiv că acesta a fost întotdeauna limbajul de la începutul timpului, orice alte foneme sau cuvinte nefiind decât o alterare a voinței marii feline universale.
Acest lucru îl văd și eu, uneori, în aspectul și comportamentul celor două pisici pe care le am. Una dintre ele are opt metri lungime și este când roșie, când gri, iar cealaltă măsoară doar câțiva centimetri, servind ca un fel de ataș al celei dintâi. Cea mare mai are și o cabină în care te poți sui când cerul e senin și înstelat. Evident, și un bord de comandă unde îi poți regla torsul în funcție de constelația în care vrei să ajungi. Apoi, când e gata de plecare, cea micuță o împinge pe cealaltă cât de repede poate, până când sistemul de combustie scoate primele flăcări pe țeava de eșapament înfiptă în fund.
Evident, de câte ori plec în aceste călătorii nocturne, îmi dau seama, din nou și din nou, cât de importante sunt pisicile. Există chiar o legendă care spune că însuși Christiaan Huygens a creat uriașul său pendul studiind constanta torsului pisicesc în raport cu viteza ei în momentul când aleargă după șoareci. Cât despre ateismul amuzant al savantului contemporan Stephen Hawking, acesta are un motiv cât se poate de simplu: el nu a iubit, nu iubește și nu va fi iubit niciodată de o pisică.
Un singur lucru mă uimește însă de fiecare dată când garez vehiculul meu stelar înapoi la blidul cu whiskas. Anume momentul când, desfăcându-i componentele ca să le spăl și să reglez zumzetul acestei mașinării perfecte, observ că motorașul ei este făcut la Electroputere Craiova. Și nu pot să nu consider uluitor faptul că mecanicii craioveni sunt autorii de drept ai acestui fenomen natural, unic și, așa cum am arătat, esențial pentru Univers. Dacă și dumneavoastră ați observat aceste particularități la pisicile sau partenerii dumneavoastră, sau poate dacă voi înșivă toarceți în momentele esențiale ale vieții cu electroputerea celebrelor locomotive, vă rog frumos să-mi scrieți. Poate suntem mai mulți asemenea.
