Vreau să fie foarte clar, de la bun început, că și eu îmi asum arderea la infinit în iad pentru ceea ce urmează să spun. Bine, între noi fie vorba, s-ar putea să ard de două ori la infinit, căci duminică n-am fost la biserică, ci am văzut
The Expendables 2 la cinema. Arde-m-ar focu’ să mă ardă, amin!
Aș vrea să subliniez și faptul că, deși eu nu cred în prieteni imaginari, n-am nicio problemă cu cei care se închină la astfel de personaje. Doamne ferește! Iar dacă Dumnezeu chiar există și e adevărat ce se spune despre el, că e bun, iubitor etc, sunt convins că o să mă ierte pentru că sunt un păcătos de bună credință. Așadar, nu am nimic cu oamenii religioși și le respect alegerile până în momentul în care încep să facă prozelitism și convertiri. Mi se pare îndeajuns faptul că ne naștem într-o anumite religie, independent de voința proprie. Chestia asta ar trebui să fie o alegere conștientă și nu un fapt aleatoriu. E adevărat, botezurile sunt un bun prilej de chiloman, mâncare și băutură la discreție în cel mai pur stil creștinesc. Iar dacă ai norocul să te naști într-o familie care nu-i habotnică, după aia te doare în cur că ești ortodox, catolic sau jedi. Și aici apare conflictul. Școala este un mediu foarte puternic, iar dacă tu le bagi pe gât copiilor aberații de genul celor din manualele școlare, avem o problemă. Se cheamă spălare pe creier. Dacă nu știați cum se desfășoară orele de religie în școlile românești, vă povestesc eu.
În clasa a XII-a, cu câteva săptămâni înainte de bac, profesoara de religie “ne ascultă”. De parcă nouă ne stătea mintea la religie. Ca o paranteză, am observat că profele de religie sunt mult mai frustrate decât profii. Cred că ține de faptul că nu pot să ajungă preoți, dreacu’ știe. În fine, profesoara s-a gândit că ar fi în regulă să ne întrebe datele fixe sau variabile, dintr-o anumite perioadă aleasă de ea, ale praznicelor împărătești, recte sărbători. Și să mai zicem și care e cu cruce roșie, neagră, maro sau culoarea vântului turbat. În cel mai pur stil al Inchiziției medievale, foarte meticulos, ne-a luat în ordine alfabetică. Odată ajunsă la mine, i-am răspuns, foarte politicos, din ce-mi aduc eu aminte. Mă rog, unii dintre colegii mei mi-au spus că aveam spume la gură, dar eu nu cred, căci nu mâncasem dero de ceva vreme. I-am comunicat doamnei profesoare că eu nu cred în prieteni imaginari și dacă, Doamne ferește!, aș avea nevoie vreodată să știu o sărbătoare, m-aș uita în calendarul ortodox. Creștinește, firește, m-a făcut cu ou și cu oțet. Eu mi-am păstrat calmul și i-am spus, coborând discuția la un nivel argumentativ foarte slab, tocmai pentru a înțelege și ea, că mie mi se par mai importante învățăturile lui Iisus și nu cele impuse de biserică sau să știu pe dinafara toate sărbătorile cu cruce, cruci, cruciulițe. Că Iisus nu le-a zis discipolilor să treacă de trei ori pe sub masă sau să facă cinșpe mătănii ca să fie cu adevărat mântuiți, și că acesta a zis chiar și ceva de genul să nu fie constrângere în privința religiei. Urmarea a fost să-mi treacă nota 3 în catalog, un record la aceea vreme, fiind singurul din tot liceul cu o astfel de notă la religie.
