AcasăSocialSanatate si alte boliSănătatea naţiunii, mai presus de fandoselile zise neîntemeiat igienice

Sănătatea naţiunii, mai presus de fandoselile zise neîntemeiat igienice

Cercetătorii aștie mondiali au descoperit faptul că scobitul în nas, pocnitul oaselor degetelor, rosul unghiilor sau râgâitul fac nu numai impresie proastă, ci şi foarte mult bine organismului! Cel mai benefic ar fi obiceiul manipulării mucusurilor nazale, un adevărat izvor de sănătate prin rezistenţa la germeni şi imunitatea oferite.

Dacă aşa ceva e adevărat, nu pot decât să mă întreb de ce statisticile privind sănătatea populaţiei româneşti sunt aşa de neplăcute. Ori şi aici suntem un popor atipic, ori cercetările trebuie mai adânc scobite. Pentru că la suflatul nasului cu mâna, scuipatul pe stradă, confecţionarea biluţelor şi scărpinatul public în zonele intime suntem campioni europeni fără rival şi, mai mult ca sigur, intrăm în Top 3 mondial.

Eu am ajuns să-mi fac largi cruci bătrâneşti când văd pe cineva folosind batista de hârtie, că de cea clasică nici nu mai poate fi vorba, a plecat odată cu maestrul Gică. Oricine poate vedea cum decurge azi o întâlnire romantică între tineri: el scuipă mai întâi o flegmă groasă înainte de a o săruta pe Julieta şi a o întreba ce scula lui mai face. Ea e foarte încântată de stilul lui kul, cum fumează el la ştol, scuipând printre dinţi şi frecându-se languros la fudulie. Se asortează perfect cu belciugele ei din nas şi alte componente, expuse cu largheţe de îmbrăcămintea cu multe lipsuri. Dar a crede că obiceiurile astea autoimune sunt apanajul tinerilor e o greşeală, personal văd mulţi vârstnici masculi suflând sau scuipând câte o meduză de care se descotorosesc greu, abia apoi scoţând batista spălată şi călcată în urmă cu decenii, pentru o tamponare uşoară şi ulterioară a lansatorului de mucus. Doar băbuţele sunt cele care mai păstrează nesănătoasele şi vechile obiceiuri, deşi nu sunt dintre cele care au apucat pensionul şi batista parfumată. Eu zic că ar trebui să dezvoltăm o imunitate de-a dreptul nesănătoasă, pe lângă cea la bunul-simţ şi manierele elegante! Dar dacă cercetătorii zic că e mai bine aşa înseamnă că iar am nimerit-o cu protocronismul nostru proverbial şi ar trebui să ne revendicăm meritele.

Fraţi români, scuipaţi, scobiţi, pocniţi, scărpinaţi şi râgâiţi, sănătatea naţiunii e mai presus de fandoselile zise neîntemeiat igienice! Şi încă o veste bună: bârfa eliberează de stres, efectul binefăcător durând între 4 şi 8 ore! Meşteri, cercetătorii, minunate, rezultatele!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare