Ni s-a tot repetat la școală până la obidă că două dintre cele mai importante trăsături ale poporului român sunt bunătatea și ospitalitatea. Ni s-au tot băgat pe gât în ultimii ani mizerii ultranaționaliste și patriotarde de tipul "mândru că sunt român", s-au stors lacrimi cu forța pe soclulul Cumințeniei Pământului că, vezi doamne efortul financiar comun al românilor ar duce la unitate și recăpătarea încrederii într-o forță unică românească, ni s-au repetat minciuni cum că poporul român are un potențial uriaș de corectitudine, iubire, dreptate și civism. Ne-au urlat demenții pesediști și retardații ultranaționaliști din tribune că sursa tuturor relelor este globalizarea, acest concept drăcesc care pune în aplicare planurile marilor puteri de a controla România din umbră și că, din cauza lor – a masonilor, a evreilor, a musulmanilor, a negrilor, a țiganilor, a celor diferiți de tot ce inseamnă dac verde – țara este mai săracă, mai coruptă, mai dezbinată, mai furată. Că cică românii sunt buni, drepți, miloși, darnici, muncitori, generoși, deștepți, săritori, ospitalieri, dar străinii ne strică, marile puteri vor să ne pervertească sufletul pur, musulmanii vor să ne interzică porcul identitar și, per total, de vină pentru faptul că suntem niște mizerabili e altcineva.
"Un copil din Iaşi în vârstă de opt ani a ajuns la spital cu arsuri grave după ce a alunecat şi a căzut în acid sulfuric, substanţa fiind aruncată de locatarii deranjaţi că oamenii fără adăpost se adună în zona respectivă." zice o știre de azi. Tot la Iași, acum ceva vreme niște pui de câine au fost îngropați de vii în smoală fierbinte.
Suntem jigodii. Suntem mizerabili fără “ajutorul” nimănui. Suntem răi, frustrați, malefici, scârbosi. Ne tratăm aproapele cu otravă și ne dorim din suflet să moară capra vecinului. Trăsătura noastră esențială e neîncrederea în oameni și facem tot posibilul să îl vedem pe aproapele nostru neajutorat la pământ, ars cu acid sulfuric. Nu ne interesează binele altuia decât dacă a făcut ceva pentru noi sau dacă face parte din familie, în rest, să moară dușmanii și vecinii și nenorocitul care a parcat pe locul nostru să facă cancer! Căutăm putere socială ca să îl ofticăm pe prietenul din copilărie, suntem ipocriți pâna la Dumnezeul pe care îl pomenim la toate chiolhanele, nunțile și botezurile cu mâna pe crucea de aur de la gât. Sub masca modestiei și sacrificiului pentru alții, avem interese de bani și faimă, voluntariat sau pro bono e doar pentru proști. Nu dăm doi bani pe compasiune, empatie sau respect.
Ne dăm religioși și avem popi îmbrăcați în aur care nu ne îngroapă morții decât pentru suma potrivită, suntem sfidători și ne îndoim de orice în afară de Dumnezeul suflat cu materiale pretioase pe icoane. Credem în ştiinţa şi miracolul tehnologiei, 5 secunde doctorul îl poate înlocui pe Dumnezeu, dar între biserică și știință alegem oricând religia. Suntem oameni cu frică de divinitate, buni, blânzi și spiritualizați până cand vine vorba de aurolacii din faţa blocului. Nu au reușit în viață? Dă-i dracu! Să îi stropim cu acid sulfuric! Nu ne place că miros urât? Să le dăm în cap! Nu suportăm că nu au ce mânca și ne deranjează tânguielile lor sub balcon? Să îi omorâm în chinuri! Și după ce ne-am bătut joc cu sadism de aproapele nostru, să ne batem cu pumnnul în piept cât de mândri suntem ca naţie: buni, ospitalieri, generoși.
Aveau dreptate comuniştii când lăsau copiii orfani să moară în condiţii deplorabile şi persoanele cu dizabilităţi erau lăsate să putrezească. Nu exista niciun avantaj social de pe urma lor. Nu ne-am schimbat, am rămas la fel: siniştri. Nu, nu ne-a ajutat nimeni să fim atât de jalnici, suntem aşa de 60 de ani.
Să ne ferească Dumnezeu de bunătatea românilor!
