HomeCulturăBear Grylls vizitează cosmosul

Bear Grylls vizitează cosmosul

Cred că Bear Grylls ar fi fost o alegere mult mai bună pentru „Gravity“ decât Sandra Bullock și George Clooney. Nu de alta, dar mi s-a părut că noul film științifico-fantastic al lui Alfonso Cuaron seamănă bizar de mult cu un episod special din „Ultimate Survival“ petrecut în spațiul cosmic.

Până și povestea îți dă senzația că te uiți la un fel de documentar: o misiune NASA în care o echipă de oameni de știință îmbunătățesc căblăraia telescopului Hubble este lovită de dezastru. Ca de-obicei, este vina rușilor care au reușit să-și bulească unul dintre sateliții de spionaj așa tare, încât rămășițele sale au început să zboare cu treizeci de mii de kilometri pe oră în jurul Pământului. Asta declanșează o reacție în lanț în care mai multe drăcii de pe orbita planetei sunt distruse și adăugate la norul de dărâmături. Doi dintre astronauții încă aflați în spațiu, la Hubble, supraviețuiesc primului impact cu vijelia de obiecte metalice mici și ascuțite. Racheta și colegii lor nu au la fel de mult noroc, astfel cei doi (Sandra Bullock în rolul unui inginer medical, iar George Clooney în rolul lui George Clooney în costum de astronaut) sunt nevoiți să-și găsească alt mod de a se întoarce pe Pământ.

Parcă mi-l și imaginez pe Bear Grylls pus în locul celor doi: „Sunt aici, în spațiul cosmic, singur! Singurul lucru care mă protejează de o moarte sinistră și înghețată este costumul meu de astronaut. Din păcate, mai am doar 10% oxigen, iar asta înseamnă că va trebui, iarăși, să-mi beau singur propria urină!“. În locul acestei situații incitante avem o banală poveste despre supraviețuire în condiții limită, salvată cât de cât de jocul actoricesc bun al lui Sandra Bullock. Ai zice că producătorii de la Hollywood când și-au dat seama că n-au cum să livreze narațiuni mișto, cu tâlc pe lângă efectele alea speciale, au decis să atace problema chiar la origine: au scos povestea cu totul din ecuație.

În felul acesta, am rămas cu niște artisticărie generată pe calculator de-a dreptul remarcabilă, dar care, în afară de a mă informa că e greu pentru un homo sapiens să trăiască într-un mediu fără oxigen, fără apă și, în principiu, cam orice necesar supraviețuirii, nu spune nimic interesant. Poate că asta și-a propus „Gravity“, dar după cele 90 de minute ale filmului, am ieșit din sala de cinema cu sentimente mixte. Pe de-o parte mă bucuram că Hollywood-ul încearcă ceva nou, mai experimental, fără extratereștri sau filosofii politice de doi lei. Cu toate astea, e cam ciudat să te uiți la un film care nu are niciun mesaj în afară de „Uite ce barosană e specia om că poate să supraviețuiască și-n condițiile astea extreme!“.

Văzut la IMAX, în 3D, efectele speciale foarte reușite reușesc să te distragă de la faptul că, de fapt, nu prea se întâmplă mare lucru pe ecran și că Sandra Bullock are un ghinion cam tras de păr. Altfel, cred că „Gravity“ este mai mult un documentar bun, semi-realist, în care Bear Grylls s-ar fi potrivit de minune, decât un film.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare